Ştefan Aruxandei, actor de profesie, a dat probe nu mai puţin de şase luni, pentru a deveni în România vocea lui Mickey Mouse, cel mai îndrăgit personaj Disney. Pentru a se apropia cât mai mult de original, el a studiat ore întregi zeci de casete video cu episoadele ce urmau a fi dublate.
Mickey Mouse, unul dintre simbolurile cinematografiei americane, este, fără îndoială, unul dintre cele mai îndrăgite personaje create de regizorul şi desenatorul american Walt Disney. Celebrul şoricelîmbrăcat în pantaloni roşii rămâne la fel de iubit şi de urmărit şi în România. Mai puţin cunoscut e însă faptul că vocea care intră zilnic în casele micuţilor şi care imită originalul îi aparţine actorului Ştefan Aruxandei, nimeni altul decât asistentul lui Ştefan Bănică junior.
A studiat zeci de ore casete video
“Am dat mai multe probe la Ager Film, unde se realizează dublajul. Îmi amintesc că aceste probe s-au întins pe şase luni. Am fost mai mulţi care am dat examen, în mai multe etape, inclusiv cu un specialist trimis de la Disney din SUA. Când nu mă mai aşteptam să primesc vreun răspuns, a sunat telefonul şi mi s-a transmis că am fost ales pentru vocea lui Mickey Mouse. Bineînţeles că m-am bucurat, era pentru prima dată când urma să fac acest lucru”, a mărturisit Ştefan pentru Libertatea.
Actorul a povestit cum a reuşit să imite atât de bine vocea lui Mickey Mouse: “În prima fază, la începuturi, primeam de la Ager Film casete video (la începutul anilor 2000 încă nu se foloseau la scară largă DVD-urile) cu episoadele ce urmau a fi dublate şi repetam acasă. Era importantă fiecare nuanţă a glasului, trebuia să reuşesc să fiu cât mai aproape de original. Şi acum trebuie să fie la fel, însă nu mai am la înregistrări stresul de la început. Mi-a intrat Mickey în sânge”.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!