ComenteazăCum e să fii strigată cu numele personajului din „Las Fierbinți”? Ce înseamnă asta pentru un actor?
E un sentiment plăcut. De ce m-ar deranja? Iubesc foarte mult ce fac în serial. Nici nu mă strigă multă lume așa. În ultimii ani, am știut să îmbin și televiziunea, și teatrul, iar faptul că apar la televizor și sunt vizibilă a adus mai mult public și în sală. Se leagă una cu alta și nu am de ce să mă supăr când mă strigă lumea așa. Întâlnirea cu acest personaj este una dintre cele mai frumoase.
Se spune că nu e bine să amesteci relațiile profesionale cu viața personală. Care sunt riscurile și în ce măsură s-au materializat ele în colaborarea cu soțul tău, Mimi Brănescu?
Mirela Oprișor: Probabil așa se spune că relațiile personale nu trebuie amestecate cu cele personale, dar eu nu știu cum e altfel. Dacă suntem noi actori, iar Mimi mai e și scriitor, noi ne-am educat să trăim așa și să ne înțelegem. Evident că uneori avem și discuții în contradictoriu, uneori nu ne place ce facem, e normal, dar eu efectiv nu știu cum e altfel și atunci nu am termen de comparație. Nu pot să-ți spun cum ar fi dacă. Nu e tot timpul ușor, dar nici greu nu mi se pare. Am învățat să trăim așa, unul cu celălalt, și e foarte bine.
Ce sfaturi ai pentru cei care lucrează alături de partenerul de viață?
Nu am sfaturi, în general, nu cred că există reguli, fiecare cuplu e diferit. Nu știu ce să zic, îți trebuie mult umor și răbdare. Mi-a zis odată o bătrână o vorbă: „Sănătoasă să fii, maică, și să ai un dram de noroc!”. Nu am înțeles la vârsta aia ce înseamnă un dram de noroc, dar acum am înțeles că e totul după sănătate, și acest dram de noroc se numește soțul meu. Mă consider o femeie foarte norocoasă că l-am întâlnit. Nu știu dacă poți să dai sfaturi, dar există niște reguli pe care noi le-am aplicat de la începutul relației noastre: nu ne culcăm niciodată certați și nu am făcut asta în atâția ani de căsnicie. Eu nu am trăit niciodată cu Mimi o ceartă să nu ne vorbim cu zilele sau să trecem unul pe lângă celălalt la bucătărie, nu a fost așa ceva. De regulă, am învățat să ne purtăm cu grijă în ani, când e unul obosit sau nervos, celălalt îl menajează, cu umor am trecut peste multe și cred că e foarte bine că încă râd la glumele lui, nu numai cele scrise, ci și la cele ale noastre din familie, de zi cu zi. Eu zic că e foarte bine!
Ce înveți în fiecare zi de la fiica ta?
Fata mea m-a reînvățat ce înseamnă copilăria, m-a reînvățat să mă bucur, să mă mir, să iubesc animalele, să mă bucur de fiecare moment și probabil că în curând o să mă reînvețe ce înseamnă adolescența.
Ai afirmat într-un interviu că ți-ai fi dorit mai mulți copii. De ce? Ce anume îți pare a fi cel mai împlinitor lucru în maternitate?
Din păcate, acesta va fi regretul vieții mele, că nu am făcut mai mulți copii și nu i-am făcut pentru că nu i-am vrut, ci pentru că nu s-a mai putut. Probabil din această cauză există această frustrare, dar cred că făceam față cu brio și la trei-patru copii. Mi-ar fi plăcut să avem o familie mai mare, dar asta a fost, eu mă bucur enorm de acest copil. A fost un dar pentru noi de la Dumnezeu și mă bucur enorm că o am, Ana e viața mea!
Citește interviul integral în noua ediție a revistei Psychologies, de miercuri pe piață!