Nuntă mare sâmbătă, 28 octombrie, în Maramureș. Cântăreața de muzică populară se cunună religios cu alesul inimii ei, Lucian Morar, nimeni altul decât primarul orașului Ulmeni.

Petrecerea de după ceremonia religioasă va fi una de pomină, cu mii de invitați și se va desfășura pe raza celor șapte sate care aparțin de localitatea Ulmeni, acolo unde mirele este primar.

Solista de muzică populară a făcut publice, pe contul său de pe o rețea de socializare, o imagine în care apare îmbrăcată în rochia de mireasă, dar și imagini cu localurile unde vor avea loc petrecerile de nuntă.

Nunta celor doi este cel mai așteptat eveniment al anului din regiune.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Printre locaţii se va număra şi Căminul Cultural din Ulmeni, iar petrecerea va fi transmisă LIVE între locaţii pentru ca toţi invitaţii să vadă ce se întâmplă în restul locaţiilor, potrivit observator.tv.

Lucian Morar, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş, actual primar al comunei Ulmeni, şi cântăreaţa Ioana Pricop, vor fi cununaţi de mai multe perechi de naşi, unul dintre ei fiind chiar fostul coleg al lui Morar, vicepreşedintele CJ Maramureş, Doru Dăncuş.


Citește și: VIDEO | Țăranii români habar n-au ce sărbătoare e Halloween, dar scot bani buni de pe urma ei


 

Urmărește-ne pe Google News