Regină a controverselor, divă a cărei carieră gravitează în jurul unui sextape, Kim Kardashian suprinde din nou.
De astă dată, apariţia ei nu e interzisă copiilor…. deşi paarcă n-ai vrea ca ei să vadă ce face Kim Kardashian şi să se ia după ea, oricât de distractiv ar părea.
Zilele trecutem, Kim s-a dus să îşi cumpere o saltea. Şi a respectat cu sfinţenie regula de aur a alegerii saltelei: a încercat-o.
Kim a dus însă testul până la capăt: s-a apucat să sară şi să ţopăie pe saltea de parcă ar fi fost un copil de câţiva ani pus pe rupt arcurile.

Kim Kardashian, una dintre cele 3 fiice ale defunctului avocat al lui OJ Simpson, are aproape 32 de ani şi a ajuns puternic în atenţia presei prin prietenia cu Paris Hilton, dar mai ales după apariţia unei înregistrări video XXX, în care ea şui prietenul ei de la acea vreme, Ray J, făceau sex. Era anul 2007, iar acel sextape încă nu o bântuie pe Kim.
foto: Facebook

 
 

Urmărește-ne pe Google News