Are unele calităţi care l-ar fi recomandat pentru domeniul medical, dar ar fi fost necesară şi o mobilizare a voinţei pentru o reuşită în acest domeniu. Sensul principal de evoluţie presupune să-şi întemeieze o familie proprie, să-şi compună cu propriile puteri un univers personal, pe care să îl coloreze conform dorinţelor lui.
Are nevoie de stabilitate, de sinceritate şi de un strop de optimism pentru a privi viaţa cu mai multă seninătate. Visează adesea la o jumătate perfectă, care nu există în realitate. Este posibil să devină părinte mai târziu decât alţi colegi de generaţie, dar sunt şanse mari să fie un tată excelent, care să se apropie foarte mult de copiii săi şi să îi susţină în tot ce fac. Îi plac femeile cu un pronunţat simţ matern.

 
 

Urmărește-ne pe Google News