Nativă Scorpion (s-a născut la Oneşti, în dimineaţa zilei de 12 noiembrie 1961), Nadia are o personalitate care se impune de la sine. Nu crede în noroc şi nu se pleacă în faţa problemelor, chiar dacă uneori lasă această impresie. Ascendentul în Săgetător aduce o rază de lumină în întuneric şi un strop de optimism, atipic pentru personalitatea de bază, dar foarte necesar pentru succes şi încredere în sine. Este o persoană sensibilă, convinsă că soarta şi-o face omul cu mâna lui. De aceea preferă să-şi exprime dragostea şi căldura sufletească prin lucruri concrete, prin fapte. Misiunea principală este legată de descoperirea mai multor niveluri ale puterii – de la puterea asupra propriei persoane, la cea de a iubi din toată inima. Una dintre cele mai bine dezvoltate calităţi ale sale este voinţa de fier, care o poate ajuta să inspire pe oricine îşi doreşte să capete nivelul de autocontrol şi disciplină la care a ajuns ea de multă vreme. Nu este o mare iubitoare a cuvintelor şi de aceea nici nu îi place să vorbească prea mult. Cu toate acestea, poate fi o sursă de inspiraţie.

 
 

Urmărește-ne pe Google News