E blondă, înaltă şi slabă, moştenitoare a unui imperiu . După aceasta scurtă descriere ai putea crede că e nimeni alta decât Paris Hilton. Dar dacă însă continuăm: e desteaptă, muncitoare şi interesată să lase ceva în urmă, cu siguranţă gândul nu te-ar duce la moştenitoarea imperiului Hilton.

Şi ai fi îndreptăţit să faci asta, pentru că Holly Branson are un cu totul alt stil de viaţa decât Paris Hilton, chiar dacă ambele sunt fetiţe de bani gata.

Considerată un bun confident, harnică şi intelectuală în ciuda faptului că este fiica miliardarului britanic Richard Branson, Holly este medic de profesie. Deşi se învârte în cercuri cu oameni de acelaşi statut la fel cum face şi Paris, aceasta nu a ieşit cu nimic negativ în evidenţă. Ba chiar a câştigat admiraţia oamenilor după ce a salvat în 2008 viaţa unui om aflat la bordul avionului în care era şi ea, care a făcut un atac de cord.

Holly Branson începe încetul cu încetul să devină mai celebră decât Paris Hilton. Oare ce părere are moştenitoare imperiului Hilton despre rivala ei?

 
 

Urmărește-ne pe Google News