Stresul şi munca în exces pot fi principalele cauze ale stării precare de sănătate a lui Cătălin Botezatu în acest moment. Dedicarea pentru un anumit proiect îl face pe designer să uite de sine şi tocmai de aceea acesta are tendinţa de a se neglija. În plus, faptul că se află mai tot timpul în atenţia presei poate fi extrem de dăunător, consumând energie şi nervi, lucru de care nu are nimeni nevoie.
Nicoleta Luciu a şocat o ţară întreagă când, în timpul unui pictorial pentru o revistă glossy a leşinat, băgându-i în sperieţi pe cei cu care lucra. Vedeta s-a pregătit temeinic înainte de shooting: a făcut tot felul de tratamente pentru care s-a terzit dis-de-dimineaţă, a mers la sală şi a mâncat mult prea puţin în comparaţiile cu caloriile consumate. Unde mai pui că machiajul şi coafatul au durat foarte mult, motiv pentru care Luciu, nemâncată de câteva zile, a clacat.
Nici Andreea Marin nu a fost departe de un leşin. După ce a divorţat de Ştefan Bănică jr, vedeta s-a afundat în muncă până peste cap, în încercarea de a mai uita de necazuri. Aşa se face că, la un moment daz, organismul ei a cedat, şi a fost nevoită să meargă la doctor pentru investigaţii amănunţite.
„Mai sunt şi eu uneori neatentă şi pentru că această lună din an înseamnă un tur de forţă, somnul este puţin în această perioada, mănânc când apuc şi ce apuc. Am avut o cădere şi am fost internată o zi în spital; a doua zi am plecat la Istanbul pentru că am avut nevoie de o analiză mai amănunţită şi am revenit a treia zi, când am avut Gala Culturală Româno-Turcă. Nu îmi place să dezamăgesc, dacă am promis că sunt într-un loc, păi mă ţin de cuvânt. Nu contează dacă abia mă mai ţin pe picioare, eu nu vreau să dezamăgesc pe nimeni”, anunţa Andreea Marin la vremea respectivă.
Epuizarea a adus-o şi pe Oana Zăvoranu în pragul colapsului. După un lung divorţ cu scandal de Pepe, după un proces anevoios cu vrăjitoarele Melissa şi Vanessa şi alte câteva conflicte cu mai multe celebrităţi de la noi, vedeta a fost transportată de mai multe ori de urgenţă la spital.

Revelionul în România interbelică. Lux à la Paris și doamne care „au făcut să pălească de invidie manequinele celor mai renumite case de modă”
Recomandări
Revelionul în România interbelică. Lux à la Paris și doamne care „au făcut să pălească de invidie manequinele celor mai renumite case de modă”

andreea-marin_3ad1c9.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Cum să ai cearșafuri apretate fără să folosești fierul de călcat. Trucul viral te ajută să economisești timp și bani
FANATIK.RO
Cum să ai cearșafuri apretate fără să folosești fierul de călcat. Trucul viral te ajută să economisești timp și bani
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Elle.ro
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Un cățel, primul care a intrat în Schengen prin Vama Petea, în aplauzele polițiștilor de frontieră
Observatornews.ro
Un cățel, primul care a intrat în Schengen prin Vama Petea, în aplauzele polițiștilor de frontieră
Horoscop 1 ianuarie 2025. Peștii au nevoie de repere clare, care nu pot veni decât din interior, pentru a păstra ceea ce e frumos în viața lor
HOROSCOP
Horoscop 1 ianuarie 2025. Peștii au nevoie de repere clare, care nu pot veni decât din interior, pentru a păstra ceea ce e frumos în viața lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI