Bahmu are noroc cu mama ei
Adriana Bahmuţeanu şi-a deschis de un an atelierul de creaţie cu haine pentru femeile mai plinuţe.
“Acum avem comenzi foarte multe cărora abia le mai facem faţă. Cum şi preţurile sunt accesibile, eu şi cu asociata mea, Camelia Enciu, vom sta astăzi până târziu la atelier pentru a ne onora toate comenzile. De pregătirile de Paşte a rămas să se ocupe mama, acasă”, a declarat Bahmu.
Raluca vine doar cu indicaţiile
Şi Raluca Tănase e ocupată până peste cap cu comenzile pentru seara de Paşte.
“Eu, personal, nu cos, am o doamnă croitoreasă care respectă indicaţiile mele de design. Sunt la început de drum în acest domeniu, dar îmi place şi acum am o grămadă de comenzi, voi sta azi toată ziua în atelier. De gătit, noroc cu mama, că nu am mai avut timp nici măcar să vopsesc câteva ouă”, a spus Raluca Tănase.
Roxana ex-Trident găteşte la noapte
În aceste zile, Roxana Sârbu, fostă componentă a trupei Trident, şi fetele angajate la croitoria sa abia fac faţă comenzilor.
“Întradevăr, am fost foarte ocupată în ultimul timp să onorez toate comenzile. La mine vin cliente pe care le aranjez din cap până în picioare şi pleacă bine informate de la noi de la atelier. Le dau totodată şi sfaturi despre machiajul şi coafura care li se potrivesc la ţinuta aleasă. Abia la noapte, înainte de Înviere, voi pregăti ceva rapid şi pentru masa de Paşte”, mărturiseşte Roxana.