Multe dive autohtone au împărțit același iubit, dar asta nu le-a afectat relația, fie că a fost vorba doar de una profesională sau una destul de apropiată.
Anna Lesko are o listă cu nume grele
Adevărată bombă sexy și la 20 de ani de la lansarea în industria muzicală, Anna Lesko a avut relații doar cu oameni potenți financiar, care au ajutat-o să evolueze. Printre cei care au ajutat-o să se afirme se numără Irinel Columbeanu, fostul soț al Monicăi Gabor, și Elan Schwartzenberg, fostul soț al Mihaelei Rădulescu. Nu doar pe cei doi i-a împărțit cu alte vedete din showbiz, ci și alți Don Juani, precum: Marian Ionescu, Codin Maticiuc, Liviu Moreanu sau Alin Cocoș.
Gina Pistol, campioană la împărțit iubiți celebri
În momentul de față are o relație de câțiva ani cu Smiley, însă până la antrenorul de la „Vocea României”, Gina Pistol s-a iubit și cu alți bărbați cunoscuți. Printre cei cu care s-a afișat la petrecerile mondene se numără: Codin Maticiuc, Nicola, Bogdan Ivanof, Ciprian Marica, Mihai Răduț sau Alin Cocoș, adevărați crai care la rândul lor au „bifat” multe dintre vedetele autohtone.
Andreea Mantea și-a asumat aproape toate relațiile
De-a lungul timpului, prezentatoarea de la „Puterea dragostei” a recunoscut majoritatea relațiilor pe care le-a avut cu craii de Dorobanți. Dacă acum preferă să-l țină acuns pe cel care o face să zâmbească, în urmă cu câțiva ani Mantea se mândrea cu bărbații celebri cu care ieșea: Andrei Țârdea (cel ce în momentul în care a început o relație cu Mantea avea o relație cu Alexandra Bădescu, cu care are și o fiică), Liviu Moreanu, Bogdan Ivanof, Iulian Moga, Rani Adamescu, Ștefan Stan, Gabi Bădălău și sportivul Cristian Mitrea.
Maria Marinescu și Andreea Raicu s-au „bătut” pe 3 bărbați
Maria Marinescu și Andreea Raicu au gusturi comune, cel puțin când vine vorba de bărbați. Cele două au împărțit nu unul, ci trei bărbați celebri, „bătălie” din care cârcotașii spun că a ieșit victorioasă Maria Marinescu. Cristi Chivu, Tudor Vasile și Frank Collin sunt cei din cauza cărora cele două abia se salută atunci când se intersectează la evenimente mondene.
Bianca Drăgușanu și Anda Adam au avut gusturi comune
Puțini sunt cei care își mai aduc aminte că Bianca Drăgușanu și Anda Adam nu l-au împărțit doar pe Victor Slav. Cătălin Botezatu este cel care a avut de-a face cu cele două, însă în perioade cu totul diferite. Anda Adam nu a împărțit iubiți doar cu Bianca, ci și cu Ilinca Vandici, ambele având o relație pasageră cu fotbalistul Cătălin Țîră.
Marian Ionescu, disputat de multe dive autohtone
Acum are o căsnicie fericită cu Octavia Geamănu, având împreună un băiețel, însă Marian Ionescu a fost un adevărat Don Juan. Pe unele le-a vrut ca „trofeu”, altele l-au inspirat în muzică sau i-au făcut copii, cert este că membrul trupei Direcția 5 a trecut prin multe paturi ale vedetelor autohtone. De-a lungul timpului, artistul s-a afișat la braț cu Loredana, Gianina Corondan, Anna Lesko, Catinca Roman, Crina Abrudan, Angela Gheorghiu, Sorana Mohamad, fosta componentă a trupei ASIA și Cristina Spătar.