Mircea Radu a devenit, sâmbătă, de Sf. Petru şi Pavel, tăticul unui băieţel, pe care îl vor boteza Tudor: “Băiatul lui tata este frumos, e bine, plânge mult”, spunea el atunci.
În aceste condiţii, vedeta TV ar fi trebuit să-i aibă acasă pe soţie şi pe fiul său cel târziu pe 3 iulie.
Doar că externarea se tot amână, semn că e ceva în neregulă, fapt confirmat şi de apropiaţii lui Mircea, care îl văd speriat şi agitat.
În timp ce soţia şi copilul său încă sunt pe patul de spital, Mircea se asigură că acasă totul e pregătit. Iar cât timp el se îngrijeşte de cele casnice, soacra vedetei TV a venit într-un suflet tocmai din Botoşani, la Bucureşti, ca să fie alături de fiica şi de nepotul ei.
Nu a ajuns pe Litoral la repetiţii pentru emisiunea «Vara pe val»
După ce a intrat în istoria televiziunii cu emisiunea “Din dragoste”, la Antena 1, Mircea a revenit la prima lui iubire, ştirile TV.
Iată însă că, de sâmbătă, de la orele 22.10, el va da startul emisiunii estivale “Vara pe val”, un show care se va difuza zilnic, la TVR 1 şi TVR 2, în direct de la malul mării.
Spre deosebire de colegii săi de platou, care deja au plecat spre Litoral, Mircea încă nu a părăsit Capitala.