A simţit că se termină totul în momentul în care medicul i-a spus că a pierdut sarcina. Simona Pătruleasa, care a declarat în câteva rânduri că îşi mai doreşte un frăţior sau o surioară pentru fetiţa ei de 3 ani, Ingrid, tocmai ce anunţase acum câteva zile că este gravidă în două luni. Din păcate însă, vestea că bebeluşul ei nu se va mai naşte i-a adus un mare gol în suflet.

Şi Mihaela Rădulescu a trecut prin trei astfel de experienţe. Mihaela a pierdut, în 2008, o sarcină. Vedeta nu se afla la o primă astfel de experienţă, fiind al treilea eşec de acest gen şi a doua sarcină in vitro pe care diva nu a dus-o la bun sfârşit.
„Nu sunt genul care dramatizează astfel de situaţii, se întâmplă, dar asta nu înseamna că renunţ la ideea de a mai avea copii. Acesta este singurul comentariu pe care îl fac”, mărturisea în 2008 Mihaela Rădulescu. Potrivit doctorilor, încă o dramă de acest fel i-ar putea fi fatală divei de la Monaco.
Rivala ei de-o viaţă, Andreea Marin, are în comun cu Răduleasca aceleaşi drame. Fosta prezentatoare de la TVR a fost însărcinată de două ori înainte de a o avea pe Violeta, însă nu a putut ţine copiii.

Relatările „Zânei” din volumul „Preţuieşte viaţa” îşi fac pielea de găină: „Lucram la ştiri, când, într-o dimineaţă, mi s-a făcut rău. Cu o oră mai devreme făcusem sport. Nimic nou, efortul obişnuit de fiecare zi. Durerea a venit ca din senin, ca un cuţit împlântat în stomac. Apoi, o mână nevăzută a tras cuţitul în jos. „Aveţi un litru de sânge în abdomen. Socotiţi dumneavoastră dacă e grav sau ba. În maximum o jumătate de oră trebuie să fiţi pe masa de operaţie.” „Şi dacă nu?!”, am zis eu, de colo, încercând să-mi adun ultimele fărâme de curaj. „Dacă nu… muriţi, domnişoară. Dar dacă da, mai aveţi cel puţin 50 la sută şanse să fiţi pe viitor mamă. Nu neglijaţi această şansă””, a povestit Andreea despre primul eşec.
După câţiva ani însă, situaţia s-a repetat. „Chiar de ziua mea, eram pe masa de operaţie şi, pentru prima oară după foarte mulţi ani, simţeam frica. Verdictul medicului nu era nou, dar mai dureros ca niciodată: sarcină extrauterină. În minutele următoare, şansele mele de a fi mamă atârnau de hazard, ca la ruleta rusească, totul depindea de un singur amănunt: pe care parte s-a dezvoltat sarcina, cea sănătoasă sau cea ciuntită în urmă cu ani. Nu-mi găseam liniştea şi mintea mea derula la nesfârşit: ‘şi dacă e pe partea sănătoasă, bisturiul îmi va reteza, odată cu ea, şi ultima şansă’”, îşi aminteşte vedeta.

Nici Bianca Drăguşanu nu este străină de o astfel de situaţie. În vara lui 2011, roşcata, care era într-o relaţie cu Adrian Cristea, a rămas gravidă, însă a aflat în timpul unei vizite la medic că fătul nu se dezvolta normal, existând şanse mari ca acesta să se nască cu mari probleme de sănătate.
A decis atunci să facă avort. Trei ani mai târziu, Bianca a rămas gravidă cu Victor Slav, pe atunci soţul ei, însă, din nou, problemele ei de sănătate au împiedicat-o să păstreze bebeluşul, fiind nevoită să facă o intervenţie de îndepărtare a sarcinii.
În martie 2011 Oana Zăvoranu şi Pepe anunţau că divorţează, însă la puţin timp de când informaţiile au apărut în presă, o altă bombă exploda.
De data aceasta din partea medicilor de la Secţia Ginecologie CF2. Bruneta era însărcinată şi, din cauza stresului aceasta suferise un avort spontan.
 

 

Nicoleta Luciu a fost cea mai fericită femeie când, pe 22 septembrie 2008, l-a adus pe lume pe micuţul Zsolt jr. După ce a născut primul băieţel însă, vedeta a mai vrut copii. Dar, până să ajungă să rămână din nou gravidă, cu tripleţii, Luciu a pierdut două sarcini.
Bianca Brad a rămas din nou însărcinată, la doi ani după ce îl născuse pe primul copil, Luca, în 2005. Aflase că va avea fetiţă şi voia să o boteze Emma Maria. Numai că, bebeluşul dezvoltase o malformaţie congenitală la inimă, iar Bianca avea de gând să nască în Germania. La câteva ore înainte de cezariană însă, o ecografie a arătat că fătul din pântecele vedetei nu mai trăia.
„Ironia sorţii a fost că nu a murit din cauza inimii, cum era posibil, ci pentru că, din cauza lichidului în exces şi a faptului că era micuţă, având mult spaţiu, s-a mişcat aşa de mult încât, cordonul ombilical s-a înnodat, nemailăsând oxigenul şi hrana să ajungă la ea!”, scria vedeta pe blog-ul ei.

Înainte de a deveni mămică, Daniela Gyorfi a pierdut trei sarcini, fiind nevoită să facă de trei ori avort. Cauzele au fost diferite: hemoragie puternică, sarcină oprită din evoluţie şi probleme cu dezvoltarea copilului. Abia în 2011, Daniela Gyorfi şi George Tal au devenit părinţii unei fetiţe, pe nume Maria.

În 2010, prezentatoarea Simona Bălănescu a aflat că este însărcinată şi, la câteva săptămâni, că micuţul nu mai trăieşte. Simona era însărcinată în 12 săptămâni şi nu se gândea că are probleme, mai ales că mai născuse o dată – un băieţel pe nume Marc, fără nicio problemă. Nu a renunţat la visul de a deveni din nou mamă şi, la doi ani distanţă, Simona a născut o fetiţă perfect sănătoasă.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News