Pentru Augustin Viziru, zicala “un şut în fund e un pas înainte” se potriveşte de minune. Chiar dacă nu mai e căutat pentru roluri în telenovele, actorul nu se plânge, pentru că o duce bine. El şi-a deschis recent o firmă prin care comercilizează mobilier, termopane şi uşi, de pe urma căreia obţine profituri frumuşele. Dovada acestui fapt e că Augustin şi-a cumpărat un ceas de lux, Audemars Piguet Royal Oak Chronograph, în valoare de 17.000 de euro, cu care s-a afişat zilele trecute, când a ieşit la o terasă din Capitală.
Unii dintre prietenii actorului se bucură pentru succesul lui în afaceri, însă alţii, care ştiu că familia lui are probleme financiare, se întreabă de ce a spart atâţia bani pe un ceas în loc să-şi ajute rudele. Fratele lui Augustin, cântăreţul Lucian Viziru, era ameninţat de bancă, în primăvara acestui an, pentru o datorie de 190.000 de euro neplătită la timp, în timp ce tatăl lui e acuzat de un fost partener de afaceri că are să-i returneze 8.000 de euro.

 
 

Urmărește-ne pe Google News