Dincolo de scena teatrului și de micul ecran, Aurelian Temișan e perceput ca un solist care nu s-a abătut în carieră de la linia muzicală ce l-a consacrat. Adept al aceluiași stil clasic adoptat și păstrat de Temișan a fost Aurelian Andreescu, a cărui voce unică a încetat să ne mai încânte în 1986, când interpretul s-a stins, în urma unui stop cardiac, la numai 44 de ani.
Marți, la Teatrul Național, Temișan, 46 de ani, intră în pielea lui Aurelian Andreescu, pentru o seară, într-un spectacol-tribut menit să ne amintească de minunatele melodii pe care vocea inconfundabilă a regretatului cântăreț le-a transformat în șlagăre peste noapte – „Merit eu”, „Oameni”, „Copacul” ori „Dorul”.
Aurelian Temișan va fi Aurelian Andreescu, pentru o seară.Pregătește un spectacol-tribut pentru regretatul interpret
Rolul pe care și l-a asumat este extrem de greu, iar Temișan spune că a repetat multă vreme ca să se ridice la înălțime. L-a obligat, cumva, și faptul că tatăl său a fost apropiat de Aurelian Andreescu. „Tata a fost prieten cu el, dar și cu Dan Spătaru, a avut un respect mare pentru aceștia, a cântat împreună cu ei”, a explicat el.
„Prin simplitate, eleganță, voce și melodii, Aurelian Andreescu așază și mai bine România pe harta țărilor cu o puternică iubire față de valorile proprii. Concertul își propune să celebreze existența și vocea artistului, care va fi veșnic pe pământ prin moștenirea muzicală lăsată în urmă”, și-a motivat Temișan demersul artistic, pentru realizarea căruia l-a cooptat pe lui George Natsis – muzicianul l-a ajutat să reorchestreze materialul sonor ales.
Solistul de muzică populară Dinu Iancu Sălăjanu a debutat pe scena Operei din București