Ce am mai putea face ca să câştigăm şi noi, o dată-n viaţă, Eurovisionul? Căci orice reţetă am încerca, tot o dăm în bară şi o dăm pe sume fabuloase, deoarece participarea anuală ne arde la buzunar cu vreo 170.000 de euro şi parcă nu mai merită să aruncăm cu banii pe geam, în condiţiile în care TVR, postul TV care ar trebui să acopere această sumă, a strâns cureaua la maximum şi se află, pe plan financiar, în moarte clinică.
De-a lungul anilor s-au făcut tot felul de probe cu solişti de primă talie. Avem, ce-i drept, în palmares, trei performanţe lăudabile, şi aici îi amintim pe Luminiţa Anghel (locul 3 în 2005), Mihai Trăistariu (locul 4 în 2006) şi Paula Seling şi Ovi (locul 3 în 2010), însă ne lipseşte trofeul.
Ouatu: «Sunt adorat şi de bărbaţi»
Organizatorii competiţiei naţionale a Eurovision îşi tot bat capul cu ce să şocăm în marea finală, căci ţări prietene nu prea avem, iar românilor care lucrează în străinătate ori nu le mai pasă de acest concurs, ori li se pare mult să scoată din buzunar în jur de 2 euro pentru un vot pe sms.
Anul trecut, TVR l-a aruncat în concursul de la Malmo (Suedia) pe contratenorul Cezar Ouatu, un bărbat superb, înalt ca bradul şi plin de muşchi, şcolit la prestigioase academii de muzică din lume.
S-au gândit că, dacă-l îmbracă într-o rochie lungă şi decoltată şi îl rad pe piept, are mari şanse să atragă şi voturile deloc de neglijat ale homosexualilor de pe Bătrânul continent.
Chiar şi el a lăsat să plutească în aer un oarece mister asupra orientării lui sexuale, pe perioada finalei, numai că scenariul nu l-a ajutat. Românul s-a întors acasă cu locul 13 şi a vrut să scape rapid de imaginea deformată:
“Sunt perceput ca homosexual, pentru că am această voce, atunci când urc pe scenă, dar trebuie să-mi liniştesc admiratoarele. Am constatat că sunt adorat de bărbaţi, că am mare succes la ei. Eurovisionul este o mare familie de homosexuali. Am simţit că plac şi că sunt susţinut, mai ales pentru show-ul meu cu caracter androgin: un bărbat cu voce de femeie!”, declara el, anul trecut, pentru ziare.com.
Tenorul Vlad Miriţă: «Ouatu n-a fost credibil cu imaginea de homosexual!»
Vlad Miriţă (foto) este tenorul care, în 2008, alături de Nico, şi-a încercat şi el norocul la marea finală a Eurovision din Serbia.
A obţinut doar locul 20, dar a învăţat câte ceva din dedesubturile acestui eveniment: “În general, publicul Eurovision este format din gay, chiar şi în sală, unde se flutură steagurile, mai mult de jumătate sunt homosexuali. Se poate ca şi Cezar să-şi fi promovat atunci o imagine pe placul votanţilor, însă cu siguranţă n-a fost credibil. Îl cunosc şi ştiu că-i plac femeile. Eu sunt însă de fel tradiţionalist, aş vrea ca România să câştige pe bune, prin voci”.
Noroc cu cele 12 voturi de la Republica Moldova
De parcă ar mai fi vreun secret, voturile se acordă, ca în fiecare an, pe prietenii şi interese geopolitice între ţările participante. Chiar şi nouă ne-au prins bine cele 12 puncte oferite sâmbătă de fraţii noştri de peste Prut, căci altfel ne întorceam acasă cu locul 15.
Cele trei ţări câştigătoare, respectiv Austria, Olanda şi Armenia, au ajuns pe podium datorită acestor înţelegeri vechi.
Primele premiante, Austria şi Olanda, au fost ajutate la greu de celelalte ţări germanice, Suedia, Norvegia, Danemarca, Islanda, iar Armenia a primit voturi de la fostele surate sovietice. Dacă dăm timpul înapoi, vedem că premianţii din ultimii ani sunt din Germania, Azerbaidjan, Suedia şi Danemarca.
Mai trist este că ţările romanice, din care facem şi noi parte, alături de francezi, spanioli şi portughezi, nu mai sunt atât de unite, ca pe vremuri, astfel că nici nu există în topurile competiţiei.
Recomandări
Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților