Tenorul Vlad Miriţă: «Ouatu n-a fost credibil cu imaginea de homosexual!»

Vlad Miriţă (foto) este tenorul care, în 2008, alături de Nico, şi-a încercat şi el norocul la marea finală a Eurovision din Serbia.
A obţinut doar locul 20, dar a învăţat câte ceva din dedesubturile acestui eveniment: “În general, publicul Eurovision este format din gay, chiar şi în sală, unde se flutură steagurile, mai mult de jumătate sunt homosexuali. Se poate ca şi Cezar să-şi fi promovat atunci o imagine pe placul votanţilor, însă cu siguranţă n-a fost credibil. Îl cunosc şi ştiu că-i plac femeile. Eu sunt însă de fel tradiţionalist, aş vrea ca România să câştige pe bune, prin voci”.

Noroc cu cele 12 voturi de la Republica Moldova

De parcă ar mai fi vreun secret, voturile se acordă, ca în fiecare an, pe prietenii şi interese geopolitice între ţările participante. Chiar şi nouă ne-au prins bine cele 12 puncte oferite sâmbătă de fraţii noştri de peste Prut, căci altfel ne întorceam acasă cu locul 15.
Cele trei ţări câştigătoare, respectiv Austria, Olanda şi Armenia, au ajuns pe podium datorită acestor înţelegeri vechi.
Primele premiante, Austria şi Olanda, au fost ajutate la greu de celelalte ţări germanice, Suedia, Norvegia, Danemarca, Islanda, iar Armenia a primit voturi de la fostele surate sovietice. Dacă dăm timpul înapoi, vedem că premianţii din ultimii ani sunt din Germania, Azerbaidjan, Suedia şi Danemarca.
Mai trist este că ţările romanice, din care facem şi noi parte, alături de francezi, spanioli şi portughezi, nu mai sunt atât de unite, ca pe vremuri, astfel că nici nu există în topurile competiţiei.VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 22

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 22

 
 

Urmărește-ne pe Google News