Cei doi actori au dat uitării lucrurile neplăcute din mariajul lor încheiat în vară la notar și au făcut un pact în ceea ce privește creșterea fiicei lor, Ruxandra.

"Avem o relație mai bună decât când eram căsătoriți". Ioana Ginghină își lasă fata cu Papadopol și pleacă la Roma, de ziua ei

„De exemplu, și astăzi a dus-o el la școală, deci e foarte bună relația mea cu Alexandru. Aș putea zice că avem o relație chiar mai bună ca înainte, când eram căsătoriți. Lăsând lucrurile urâte la o parte, acum eu îi știu programul, la fel el pe al meu. Îmi spune: «Uite, eu sunt în săptămâna asta în București, dar am spectacol etc.»… Frate, dar nu ți-am știut programul așa niciodată! Avem o relație foarte OK, mă așteptam să fie așa, pentru că noi înainte să ne căsătorim am fost prieteni și, cumva, era normal ca după ce ies toate nebuniile și iese răul din noi, ca să zic așa, să ne relaxăm și să devenim prietenii dinainte”, ne-a spus actrița.

„Cred că de la 30 de ani nu mi-am mai ținut ziua”

Luna aceasta, Ioana Ginghină va împlini 42 de ani. Dacă anul trecut, de ziua ei, și-a făcut cadou prima ședință la psiholog, întrucât traversa o perioadă grea în familie, anul acesta este decisă să se distreze.

Nicolae Ciucă, despre Klaus Iohannis: „Epoca lui s-a terminat”
Recomandări
Nicolae Ciucă, despre Klaus Iohannis: „Epoca lui s-a terminat”
"Avem o relație mai bună decât când eram căsătoriți". Ioana Ginghină își lasă fata cu Papadopol și pleacă la Roma, de ziua ei

„Vine ziua mea pe 21 septembrie, vreau să plec la Roma cu niște prietene, Ruxandra o să stea la Alexandru. S-a întâmplat ca în weekendul acela el să fie în București. Deci ne înțelegem, adică nu mai ținem cont neapărat de ce scrie pe hârtie. Cred că de la 30 de ani nu mi-am mai ținut ziua. Anul acesta, am zis că ori o fac lată, o megapetrecere la mine acasă, ori plec undeva. Petrecere la mine acasă însemna multă treabă pentru mine și, cum în ultimul timp nu știu cum să scap de treabă, mai bine plec într-o vacanță”, a ne-a mărturisit Ioana.

Video: Bogdan Sorocan

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Câștigătorul celor 9,5 milioane de euro la Loto 6/49 și-a ridicat premiul. De cât timp joacă la Loto
Știrileprotv.ro
Câștigătorul celor 9,5 milioane de euro la Loto 6/49 și-a ridicat premiul. De cât timp joacă la Loto
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
În ce trebuie să pui grâul la încolțit de Sfântul Andrei, de fapt. Cum faci ca să-ți crească mare și frumos
FANATIK.RO
În ce trebuie să pui grâul la încolțit de Sfântul Andrei, de fapt. Cum faci ca să-ți crească mare și frumos
„Hei, prieteni UEFA, tot stadionul strigă asta!” » Albanezii au ieșit la atac, după scandarea despre Kosovo care s-a auzit la meciul Serbiei
GSP.RO
„Hei, prieteni UEFA, tot stadionul strigă asta!” » Albanezii au ieșit la atac, după scandarea despre Kosovo care s-a auzit la meciul Serbiei
Anunțul surprinzător făcut de Anca Țurcașiu după vacanța cu noul ei partener în Abu Dhabi: „Am mai încheiat un capitol…”
Elle.ro
Anunțul surprinzător făcut de Anca Țurcașiu după vacanța cu noul ei partener în Abu Dhabi: „Am mai încheiat un capitol…”
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă sâmbătă
Observatornews.ro
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă sâmbătă
Horoscop 20 noiembrie 2024. Scorpionilor le place să iasă în evidență, nu lasă pe altcineva să strălucească și să ocupe un loc pe care-l doresc ei
HOROSCOP
Horoscop 20 noiembrie 2024. Scorpionilor le place să iasă în evidență, nu lasă pe altcineva să strălucească și să ocupe un loc pe care-l doresc ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI