Vara, piscină, iarna, dans la gura sobei: aşa ar putea fi descrisă pe scurt viaţa celor 12 bătrâni de la azilul Iulianei Marciuc.
Pentru ca locatarii să se bucure de atmosfera Naşterii Domnului, dar şi de venirea noului an, Iuliana şi asociata ei, Katia Cicală, le-au organizat bătrânilor o petrecere cu muzică veselă, sărmăluţe şi cozonaci, dar şi cu multe colinde.
Aceştia au intrat în atmosfera de sărbătoare şi s-au distrat ca-n tinereţe: au dansat, au spus glume şi s-au delectat cu bucate tradiţionale. Din peisaj n-a lipsit personalul medical pregătit să acorde primul ajutor oricărui petrecăreţ care s-ar fi încumetat să exagereze cu dansul sau cu mâncărurile.
Cazare de lux pentru pensionari cu bani
În urmă cu mai bine de un an, Iuliana Marciu s-a asociat cu o bună prietenă, avocata Katia Cicală, şi împreună au pus bazele unui aşezământ privat pentru bătrâni cu pensii mari.
Vila avocatei a fost transformată în azil de lux, iar în prezent aici sunt 12 musafiri permanenţi. Numărul lor însă este sporit de bătrânii aflaţi în cămin pe perioade scurte, cât familiile lor sunt plecate în vacanţe şi nu vor să-i lase singuri acasă.