Creaţia artistei a fost prezentată la Centrul artistic Watermans din Londra, coform fastcodesign.com, citată de descopera.ro.
Tuberculoza ocupă locul al doilea în topul maladiilor infecţioase cu cel mai mare număr de victime pe plan mondial, după SIDA.
Pentru „The Romantic Disease: An Artistic Investigation of Tuberculosis”, Anna Dumitriu a colaborat cu experţi în microbiologie şi a inclus bacterii TB sterlizate în creaţiile sale artistice.
Artista a recurs la această strategie în dorinţa de a explora fascinaţia morbidă a oamenilor pentru o boală despre care se credea într-o vreme că ar accentua spiritualitatea şi sensibilitatea artistică a pacienţilor.
Tuberculoza, o maladie gravă, a fost totuşi denumită „Boala romantică” a secolului al XIX-lea şi a ucis sute de artişti cunoscuţi, în rândul victimelor sale numărându-se Anton Cehov, Frederic Chopin, Amedeo Modigliani, Igor Stravinsky, Franz Kafka şi John Keats.
Expoziţia „The Romantic Disease: An Artistic Investigation of Tuberculosis” s-a încheiat luni, 24 martie – Ziua mondială a luptei contra tuberculozei.
Citeşte şi: ÎNCĂ O LOVITURĂ INCREDIBILĂ pentru Gigi Becali! FOCAR DE TBC la secţia unde este închis latifundiarul din Pipera!
Asistentă medicală, acuzată că ar fi îmbolnăvit de tuberculoză peste o mie de nou-născuţi