Adriana Bahmuţeanu şi Silviu Prigoană s-au împăcat de câteva luni bune (pentru a câta oară nici ei nu mai ştiu) şi, pentru că de data aceasta Adriana vrea linişte cu orice preţ, ea a căutat o soluţie pentru a-şi asigura un an de pace cu soţul. Aşa se face că vedeta a trecut la cratiţă, mai precis la butoaie, şi, singură singurică, s-a pus pe făcut murături după celebra reţetă cu care l-a dat pe spate pe Prigoană acum un deceniu şi jumătate, când a luat-o pentru prima oară de nevastă. “I-am pus lui Silviu murături anul acesta. Am găsit timp şi am pus trei butoaie, ca să îi ţin gura ocupată. În schimb, nu prea mai am timp să şi gătesc aşa cum făceam pe vremuri. Doar uneori, rar, gătesc împreună cu cei doi copii ai mei. În rest, nu am timp”, ne-a mărturisit Adriana.
La cratiţă cu Prigoană!
Dar dacă cineva are poftă de o masă caldă, mai cu seamă ea, Bahmu vine şi cu soluţia: “Silviu ştie şi el să facă mâncare. Aştept să-mi pregătească el o cină romantică, aşa cum făcea la începutul relaţiei, că acum are timp mai mult ca mine, doar se laudă că este pensionar. Eu am treabă, mă ocup de firmă, de emisiune, de copii. Am renunţat să mai gătesc”. Dar murături a pus cu gândul că, astfel, îi va ţine gura ocupată lui Prigoană şi liniştea se va instala din nou în casa lor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News