În anul 2021, David a absolvit liceul și fusese acceptat la o universitate din Olanda, acolo unde a studiat filosofia. Vedeta a fost foarte mândră de băiatul ei și de reușita sa, l-a susținut, așa cum face și acum, căci David s-a întors în România.
A renunțat la facultatea din Olanda și acum e student la Facultatea de Studii Politice de Securitate, din cadrul Universității din București. Întrebată despre copiii ei într-un interviu pentru Impact, Anca Serea a făcut marea dezvăluire.
La ce facultate din România e fiul Ancăi Serea student
„Copiii sunt foarte bine. David merge la facultate. Sarah a schimbat liceul de stat cu un liceu privat, toți sunt acolo, sub acoperișul casei noastre practic, pentru că merg în cartier. Toată lumea e bine. Este Săptămâna Altfel, au fost în foarte multe excursii.
David nu mai este în Olanda de ceva vreme, este la Studii Politice de Securitate aici, în limba engleză, la Universitatea București. Este bine, David este la casa lui”, a spus vedeta.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6„Voi fi o bunică cu mulți nepoți”
Deși își dorește o casă plină de copii, Anca Serea spune că nu este momentul să devină bunică. Chiar dacă se va întâmpla mai repede decât se așteaptă ea, vedeta spune că este pregătită oricând să fie bunică. „A fost o glumă. Eu îl tachinam, pentru că a făcut de curând 21 de ani. E chiar tânăr. Îl tachinam eu, spunând că peste câțiva ani, îmi imaginez că voi fi bunică și voi fi o bunică, sper eu, în formă(…)
Cred că fac parte din, adică nu cred. Sunt cele mai frumoase momente pe care ni le poate oferi viața și sunt pregătită. Nu cred că există un tipar sau un șablon pe care să îl urmăm și dacă Dumnezeu va dori să se întâmple mai repede, vom vedea. Oricum, voi fi o bunică cu mulți nepoți. Așa îmi imaginez”, a spus Anca Serea la un post de televiziune.
Fata cea mare a Ancăi Serea a împlinit 16 ani
Pe 6 august, fata cea mare a Ancăi Serea și a regretatului om de afaceri Filip Poplingher a împlinit 16 ani. Sarah a primit o urare neașteptată din partea mamei sale, pe rețelele de socializare, vedeta i-a transmis tinerei un mesaj special.
„16 ani 🤍 cu tine! Te iubesc nespus și-ți mulțumesc pentru bunătatea și maturitate ta. Nu știu cum au trecut anii, însă îți doresc să te bucuri de tot ce e mai bun și frumos pe lumea asta. Să nu uiți niciodată că-ți voi fi alături și că-s cea mai mândră mămică de adolescentă. Te iubesc, Sarah-Anouck 🤍”, a scris Anca Serea pe Instagram.
Vedeta a și postat o fotografie cu Sarah, care îi seamănă perfect vedetei, după spusele fanilor. „Am crezut că ești tu la 16 ani. Este superbă foc și e copia ta fidelă . Foarte frumoasă ❤️! La mulți ani!”, „Cât e de frumoasă! Zici că e sora ta geamănă! La mulți ani!”, „Sarah este foarte frumoasă. Seamănă perfect cu mămica ei. Îi urăm un an plin de sănătate, fericire și împliniri. La mulți ani! ❤️🤗🎂🙏🥳🎊🎁”, sunt câteva dintre comentariile primite de Anca Serea pentru fiica ei.
David și Sarah, fata cea mare a vedetei, sunt copiii pe care Anca Serea îi are cu Filip Poplingher, care s-a stins din viață din cauza leucemiei.