Cove, în vârstă de 49 de ani, este tatăl a doi băieți minunați, Bogdan Matei, în vârstă de 14 ani, din căsnicia cu Maria Movileanu, și Mihai Răzvan, în vârstă de 8 ani, fiul din căsătoria cu actuala parteneră, Florentina, medic de profesie.
În centrul atenției e acum Bogdan, căci el a părăsit România. Tânărul s-a mutat în Spania cu mama lui, nu mai locuiește cu tatăl lui prezentator. Și-a schimbat și opinia despre viitoarea lui carieră, nu mai vrea să fie actor, ci cântăreț.
Cove: „Bogdan e un băiat inteligent, crescut cu noțiuni precum respect și bun simt”
„S-a reorientat. Momentan, locuiește în Spania, alături de mama lui. E pasionat de muzică. E un artist, în esență. Dar nu știu dacă mai e atât de atras de actorie”, a declarat Cove, într-un interviu pentru Ciao. Tot el a recunoscut că nu e ușir să gestioneze situația cu fiul cel mare, care e la vârsta adolescenței.
„E greu, domnule. Nu am să mint să zic că e ușor. Însă, nici noi când eram adolescenți nu cred că am fost o sarcină ușoară pentru părinți. Bogdan e un băiat inteligent, crescut cu noțiuni precum respect și bun simt. Încerc să mă adaptez, să înțeleg, să impun niște limite. E o provocare continuă adolescența, dar o depășim noi…”.
În ceea ce îl privește pe Răzvan, fiul cel mic, acesta nu are încă perspective clare de viitor. „Răzvan e cam mic pentru visuri mari. Este pasionat de fotbal, echipa lui favorită e Rapid și îl adoră pe Cristiano Ronaldo. Momentan, e 100% implicat în fenomenul sportiv”, a mai spus prezentatorul.
Cove, sfaturi importante pentru copiii lui
Cove și Florentina s-au căsătorit după trei ani de relație, în anul 2013. Au împreună un băiat și o căsnicie discretă. Băiatul cel mare al prezentatorului are 14 ani și este la vârsta la care își dorește să experimenteze cât mai multe lucruri noi.
Prezentatorul de la Prima TV a vorbit și despre sfaturile pe care le dă copiilor lui. „E foarte greu să dai sfaturi tinerei generații astăzi, pentru că la fel ca noi la vârsta lor, nu ascultam de nimeni și de nimic. Dacă venea un cetățean de 50 de ani să-mi fi spus mie când aveam 15 sau 18 sau 20 de ani «vezi că…», aș fi spus «hai, domnule, mă lași cu astea, că știu eu mai bine decât tine».
Sunt convins că fiecare generație știe mai bine ce este important. Ce îmi doresc pentru fiul meu este să facă în viață ceea ce-i place, să facă cu pasiune. Și dacă din pasiune poate să facă o profesie, îi va prinde bine în viață. În rest, mi-e greu să-i dau alte sfaturi”.
„Nu ai cum să fii fericit în fiecare zi”
Pentru Fanatik, Cove a vorbit că este destul de dificil să înțeleagă noua generație. „Din păcate, tânăra generație are următoarea problemă – nu mai au la ce să aspire. Pentru că trăiesc niște vremuri în care au de toate, aparent, nu își mai doresc să acceadă către anumite funcții sau să obțină nu știu ce, pentru că primesc de pe acasă un pol și un Pall Mall, cum zicea Toma Caragiu.
Mai există și chestia că trebuie să fii fericit în permanență. Și fericirea permanentă doar din chestii greșite o poți obține. Pentru că ea nu există, nu ai cum să fii fericit în fiecare zi. Iar dacă ești fericit în fiecare zi, nu vei mai ști ce e fericirea, pentru că n-o vei mai aprecia”.