“Joi, a trebuit să îl internez pe Andreas în Spitalul Gomoiu, iar eu alături de el. Avea dureri cumplite la călcâiul drept și făcea febra mare de luni seară; apoi i s-a înroșit piciorul, moment în care am luat hotărârea să ne prezentăm la secția de ortopedie.
Cred că nu aveți idee ce înseamnă să te internezi într-un spital când ești febril și implicit suspect de COVID-19 – IZOLARE, CARANTINĂ, emoție, îngrijorare și multe întrebări.
După două teste PCR de depistare a coronavirusului care au ieșit NEGATIVE, totul a intrat în normal. Astăzi Andreas este bine, afebril, grație unei echipe de cadre medicale, sub îndrumarea șef secție doctor Costel Vlad. Mulțumirile noastre și felicitări sincere din partea colegului vostru nepracticant!
Tati e mândru de tine, Andreas, fiindcă ai fost curajos la tot maratonul de investigații și tratament prin care ai trecut (RMN, branulă, analize de sânge, usturimea celor 2 antibiotice administrate intravenos, atelă gipsată, așteptarea de la triaj – este topul lui Andreas).
A avut un traumatism la inserția tendonului ahilian pe calcaneu, peste care s-a suprapus o infecție a țesuturilor moi învecinate de la o înțepătură în aceeași zona (lângă maleola mediala a aceluiași picior).
Deea, a trebuit să rămână cu Maysa acasă, care împlinește mâine 7 luni și care este încă dependentă de mami, dar ne vedem zilnic pe video. Ne-au făcut pachet și ne-au trimis schimburi; încă nu știm cât vom mai sta aici… Andreas mai are nevoie de tratament intravenos”, a explicat artistul pe contul de Facebook.