Binecunoscutul cântăreț de muzică de petrecere Nelu Ploieșteanu, care i-a cântat la petreceri lui Nicu Ceușescu, trece prin cele mai cumplite momente. Fiul său, Mihăiță, a încetat din viață, potrivit spynews.ro.

Acesta a murit vineri noapte.

Mihăiță, care avea 28 de ani, era crescut de fosta soție a lui Nelu Ploieșteanu, Elena.

Băiatul lui Nelu Ploieșteanu era ținuit la pat de mai bine de 20 de ani. Băiatul a venit pe lume perfect sănătos, dar un vaccin i-a cauzat suferința. de la vârsta de două luni a avut tetrapareză spastică și encefalopatie.

“Am plâns o perioadă lungă şi apoi ne-am resemnat. Dimineaţa ne ducem cu toţii să-l pupăm, să vorbim cu el. Este bibeloul

Mihăiţă este dependent de soţia mea. Ea nu a mai ieşit din casă de 26 de ani, dar nu s-a plâns nici un moment. I-a dat Dumnezeu putere. Drama aceasta este crucea vieţii ei”, spunea Nelu Ploieșteanu despre situația fiului său.

“Pentru noi este un copil normal. Este îngerul familiei noastre”, a susţinut şi Elena Ploieşteanu, care s-a arătat şocată atunci când un doctor i-a sugerat, cu 22 de ani în urmă, să-i ia viaţa fiului bolnav.
“I-a spus: “Dacă vrei să scapi fă-i un duş şi dă drumul la toate geamurile. O să-l prindă curentul şi o să moară”. Când a auzit-o a început să plângă şi a ieşit din spital”, a mai dezvăluit artistul.


Citește și: REPORTAJ/Pompierul care stinge incendii și salvează vieți este, în timpul liber, pictor de icoane. ”Nimic nu m-ar putea determina să renunț la pictură”


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News