Radu Vâlcan nu s-a dezis nici el şi a postat azi, pe blogul său, nu una, ci două fotografii din vremea când abia începuse a merge copăcel.
Astăzi, când împlineşte 37 de ani, Radu a primit numeroase şi frumoase urări aniversare, dar şi-a făcut singur o urare de suflet, trecând în revistă primele zile de naştere de care îşi aminteşte şi care au fost cele mai dragi cadouri.
„La mulți ani mie, deci! Îmi urez toate cele bune. Și vouă la fel!”, şi-a urat Radu Vâlcan în postarea însoţită de două imagini vechi, ale unui puşti drăgălaş, care abia învăţase să meargă în picioare. Cea mai înduioşătoare dintre fotografii este aceea de la un an, unde din spatele zâmbetului larg se văd doi dinţi abia ieşiţi.
„Şi, oricât s-ar chinui cei dragi să îţi cumpere ceva, nimic nu se compară cu entuziasmul de acum mulţi ani, când primeai maşinuţa aceea. ACEA maşinuţă, cum nu mai avea nimeni pe toată strada, cu roţi care se mişcau sau, cine s-ar fi gândit?, portiere care se deschid.
Nicio petrecere nu se compară cu cea din copilărie!
Aia în care asistenta de la creşă îţi pune în faţă un tort mare de ciocolată. Aşa ceva n-ai mai văzut! Un tort care mai că are jumătate din greutatea ta şi e şi ornat pe deasupra! Din toată gaşca de purtători de scutece, nu mai e nici unul ca tine.
Pe fundal, în loc de vreo formaţie tocmită, nişte scâncete, o încercare semi-eşuată de lălăială întru La Mulţi Ani şi colegul acela care, la cei trei ani ai săi, ştie în continuare o singură propoziţie: „Vreau la pişu!„.
Şi, cu tot cu eşecul corului Madrigal cu suzete, cu tot cu plânsete şi mers la pişu, sufli în lumânări, deşi nu prea ştii de ce. Şi ăla e momentul tău!
Ce costum, ce accesorii? Salopeta de la creşă. Ăla a fost primul meu outfit de party. Nu vă mint, aveam scutec pe sub ea. Dar chiar şi aşa, vă jur, eu am fost sufletul petrecerii! :)”, mai scrie Radu Vâlcan.
Stiri Mondene Comentează