„Suntem foarte speriați. Nu am crezut că am putea trece prin așa ceva vreodată. Problemele cu David ne-au dărâmat. Boala asta a fost foarte agresivă. David se află în spital de luni și probabil că va mai sta câteva zile pentru că are o bacterie foarte severă.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

A debutat cu o tuse, apoi a avut febră, a mâncat bine, iar următoarea zi a fost mai rău. Pediatra ne-a dat antibiotic, dar următoarea zi a fost și mai rău. Tușea foarte rău și am plecat cu el la spital. Medicii i-au făcut rapid analize de sânge și au descoperit această bacterie.

Soția mea se află internată cu el în spital, acolo doarme… mă rog, mult spus doarme pentru că îl supraveghează non stop. Eu nu pot să stau cu ei, merg și îi văd prin geam, pentru că protocolul este foarte riguros. A stat două nopți pe oxigen… ce să mai spun. Nu am cuvinte”, a declarat Jorge pentru Click!

Artistul speră ca micuțul să fie externat în acest weekend: „Probabil ca mâine, poimâne îl vor externa. Așteptăm să ne spună medicii. Astăzi aveam organizată petrecerea lui de 5 ani, cu 25 de copii, colegii lui. Ne-a rupt inima! Am avut niște zile crunte”, a mai spus Jorge pentru sursa citată.

 
 

Urmărește-ne pe Google News