Băieții de la Ceva Mărunt vor urca pe scena „iUmor”, în cel de-al zecelea sezon, în calitate de invitați speciali.
Echipa care te face să „râzi ca prostu”, adică Toma Alexandru, Cristi Popesco, Sorin Pârcălab, Dan Frînculescu și Natanticu, reprezintă surpriza pe care o oferă „iUmor”, într-un sezon aniversar, care se anunță deja a fi unul complet neașteptat.
În prima ediție, duminică, 14 februarie, de la ora 20.00, la Antena 1, niciunul dintre jurații sau prezentatorii „iUmor” nu scapă de replicile usturătoare ale lui Dan Frânculescu.
În cel de-al zecelea sezon, de la concurenți, la invitați și
momente speciale, jurații, dar și cei de acasă, vor avea de descoperit surprize
la tot pasul. Delia, Cheloo și Mihai Bendeac vor juriza momentele pregătite de
concurenți din toate colțurile lumii.
Fiecare dintre cei trei jurați își exprimă opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show.