Dacă an de an nominalizații la Oscaruri pleacă acasă cu pungulițe de cadouri, de cele ai multe ori simbolice, de data aceasta sponsorii au schimbat strategia și au ridicat miza. Chiar dacă nu vor câştiga preţioasa statuetă, nominalizaţii la Oscar vor primi o „sacoşa” de cadouri în valoare de 125.000 de dolari.
Printre cadouri se află un voucher pentru trei nopţi la un hotel din Toscana (1.500 dolari), un sejur de „glamping”, adică o ieșire cu cortul „glamour”, care valorează 12.500 de dolari, o călătorie cu trenul în regiunea canadiană a Munţilor Stâncoşi din America de Nord, 14.500 dolari, un set de cutii cu sare de mare din Mediterana în valoare de 1.500 de dolari, un vaporizator produs de brandul Haze (250 dolari), dar şi un contract de închiriere pe un an a unui model de automobil Silvercar din gama Audi A4 (20.000 de dolari).
Sacoşa de cadouri mai include un obiect considerat îndrăzneţ de compania Distinctive Assets, care oferă aceste cadouri promoţionale: un aparat de vibromasaj Afterglow, în valoare de 250 de dolari.
Un alt cadou oferit nominalizaţilor la Oscar de Olessia Kantor, fondatoarea Enigma Life, constă într-un „curs de controlare a stării de spirit”, alături de o şedinţă de interpretare a horoscopului şi o analiză a viselor – totul costând 20.000 de dolari.
Citește și:
PREMIILE OSCAR 2015. PRONOSTICURI la OSCARURILE de anul acesta! FILMUL unui MEXICAN, FAVORIT! Vezi aici trailerele! VIDEO
DAI ÎN BÂLBÂIALĂ! SUMA FABULOASĂ pe care au dat-o pe un… COVOR, la Oscaruri!