Totuşi, Radu Banciu care e aproape să cadă între sânii Sânzianei nu este cel real, ci Banciu by Bendeac, un personaj interpretat de Mihai Bendeac.
Duminica aceasta, de la 20.20, telespectatorii vor avea parte de un show pe cinste în ultima ediţie „În puii mei”! Banciu by Bendeac se află în căutarea fetei potrivite, iar punctul de plecare a fost Facebook-ul.
Se pare că strategia lui a dat şi rezultate, duminica aceasta îndrăgitul personaj urmând să iasă la întâlnire cu o domnişoară pe care a cunoscut-o pe celebrul site de socializare. Este vorba despre nimeni alta decât Sânziana Buruiană, pe care Banciu by Bendeac va încerca să o cucerească la o întâlnire cum nu s-a mai văzut. Dacă va reuşi Banciu să-şi pună şarmul în valoare şi cum va reacţiona Sânziana Buruiană în faţa unor replici neaşteptate, rămâne de văzut duminica aceasta, de la 20.20, la „În puii mei”. Începând de săptămâna viitoare, cei de acasă se vor putea bucura de o serie de ediţii speciale cu cele mai savuroase momente ale emisiunii.