Beatrice Rancea este unul dintre cei mai apreciati regizori de spectacole de teatru și opera, atât în țară, cât și în străinatate. A montat zeci de producții, dansul reprezentând o componentă importanța acestora.
A desfășurat o activitate prodigioasa ca balerină profesionistă pâna la 30 de ani, vârsta la care, în urma unui accident ce i-a afectat ireversibil genunchiul, a fost nevoită să își regândească traseul carierei. Nu a renunțat la scenă, ci s-a orientat spre regie și a îmbogățit viziunea regizorala cu perspectiva ludică și plină de pasiune a dansului. A avut numeroase apariții în show-uri TV de succes și în toate contextele în care s-a manifestat, a fost evidentă dragostea pe care o poartă dansului, aceasta forma de expresie atât de sensibila, expansivă și, în acelasi timp, supusa disciplinei mentale și corporale.
În prezent, Beatrice Rancea este Managerul General al Operei Nationale din Iasi, activitate în cadrul căreia îmbină pasiunea pentru scenă, calitațile de organizator și dorința de a aduce oamenilor, prin activitatea acestei instituții de cultura, cât mai multa bucurie estetica, spirituala.
„Dansul este un mod de a trăi, de a visa, de a exista. Îmi doresc ca, prin intermediul acestui show, să cunosc tineri talentati, dăruiti dansului, care să impresioneze telespectatorii prin evoluțiile lor. Îmi doresc, de asemenea, ca această emisiune să reprezinte lozul lor câștigător în pariul cu scena, cu viața”, a declarat Beatrice Rancea.