”Toată lumea ne întreabă dacă ne ajută cineva, din punct de vedere financiar, cu animăluţele. Nu o face nimeni, pentru că nu am apucat să mă ocup de acest aspect. Pentru mine, îngrijirea lor este extrem de importantă: dacă eu nu am ce mânca, nu-i problemă, dar dacă ei nu au, sunt în stare să omor! Acum am 26 de câini. Din păcate, câţiva ne-au mai murit. E greu…”, spune Beatrice Rancea într-un interviu recent, acordat revistei ”VIP”.
”Când plecăm de acasă avem oameni special angajaţi să le gătească. Acum sunt doar două persoane. E din ce în ce mai greu să găseşti oameni cinstiţi, care să nu-i lovească atunci când nu suntem noi acasă, să nu-i hrănească aşa cum trebuie… E dificil. În plus, trebuie să înţeleagă toată ‘nebunia asta. Mentalitatea omului de la ţară este următoarea: câinele stă în lanţ, iar dacă îi arunci o coajă de pâine e bine. Am avut angajat pe cineva care a zis: ‘Ia te uită câtă supă mănâncă ăştia; nici eu nu gătesc aşa de des!. Deci nu e uşor. Dacă ar fi după noi, am pleca de acasă, am închide uşa şi gata… E o responsabilitate foarte mare„, mai spune regizoarea.
Beatrice Rancea spune că n-a avut timp şi pentru un copil.
”Ca balerină, pierdeai timp şi roluri făcând un copil… Am avut colege care, în momentul în care au născut, şi-au încheiat, practic, cariera. Până în 1989 ce făceai? Eram şase pe un rol; eu am stat şapte ani în ansamblu şi nu era deloc simplu. În plus, eu am o vorbă: ‘Abia am grijă de mine, darămite de altul!. Un copil înseamnă o mare responsabilitate. Eu pentru căţeii aceştia mă îngrijorez enorm. Dacă, de exemplu, cineva îmi ia acum câinele să mi-l treacă strada, mă stresez groaznic. Vă daţi seama cu un copil… Aş fi fost o mamă aberantă, cotropitoare, care ar fi stat numai lângă el. Cred că aş fi fost teribilă ca mamă, pentru că nu aş fi putut decât să fiu cloşcă… Şi s-au dus şi anii: faci un copil când eşti tânăr şi creşte odată cu tine, e ca fratele sau sora ta. Cu vârsta, responsabilităţile sunt diferite, ai o altă viziune asupra lucrurilor…”, susţine Beatrice Rancea.