Bebe Cotimanis și Iulia Dumitru sunt împreună de ceva timp, însă nu au de gând să facă nuntă. După două căsnicii care n-au mers, actorul nici nu se gândește să se căsătorească din nou, chiar dacă relația lui merge foarte bine.

În vârstă de 67 de ani, Bebe Cotimanis evidențiază faptul că nu e ușor pentru o femeie să fie cu el într-o relație. Actorul se descrie ca fiind un bărbat impulsiv și dificil.

„Sunt un tip impulsiv, nu este ușor de trăit cu mine. Prietenii și familia au ajuns să mă cunoască”, a spus Bebe Cotimanis la TV, potrivit WOWbiz.ro.

Actorul lucrează împreună cu Iulia Dumitru, ea fiint tot actriță. Deși mulți spun că nu e tocmai benefic pentru relația de cuplu ca oameni care sunt parteneri de viață să lucreze împreună. Bebe Cotimanis este foarte încântat că poate lucra alături de iubita lui, pentru că se pot susține reciproc.

„Mie-mi pare foarte bine, pentru că ne putem îndrepta, ne putem coordona, ne putem înțelege. Eu sunt spectator pentru ea, ea este spectator pentru mine”, a adăugat actorul.

Pentru că relația lor merge atât de bine în prezent, mulți au fost curioși să afle de ce Bebe Cotimanis nu a cerut-o în căsătorie pe Iulia Dumitru. Actorul a răspuns cu o glumă la întrebarea jurnaliștilor, preferând să nu dea prea multe detalii despre acest subiect. „Nu știu, nu am vorbit cu ofițerul, nu am găsit ofițerul”, a mai spus Bebe Cotimanis.

Episodul care a generat conceptul de „terorist” la revoluția din 1989. Masacrul atroce a fost folosit pentru a alimenta psihoza națională
Recomandări
Episodul care a generat conceptul de „terorist” la revoluția din 1989. Masacrul atroce a fost folosit pentru a alimenta psihoza națională
bebe-cotimanis-si-iulia-dumitru-3Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Cum a început relația dintre Bebe Cotimanis și Iulia Dumitru

„Ne-am cunoscut în teatru. Am început repetițiile la «Romeo și Julieta» și ne-am văzut și asta a fost. Eu îl văd cel mai frumos bărbat din lume, înseamnă că e iubire. (…) A fost chiar ezitare din partea mea la început”, a spus Iulia Dumitru în cadrul emisiunii „Vorbește lumea”.

Artista a povestit că ea și Bebe Cotimanis s-au mutat împreună în urmă cu 3 ani. Aceștia sunt foarte mulțumiți de locuința lor, aflată în Pitești și și-au făcut buletinul cu același domiciliu. „Am umblat după terenuri să ne facem o casă, dar Dumnezeu nu ne-a dat să muncim, ne-a dat de-a gata. E ceva, o minune, un soi de han în pădure. (…) Avem (n.r. – amândoi) același domiciliu”, a spus Bebe Cotimanis, potrivit VIVA!.

Bebe Cotimanis a fugit de acasă la 14 ani

Bebe Cotimanis a avut o adolescență zbuciumată, iar pasiunea pentru femeile frumoase a început încă de la o vârstă fragedă. La doar 14 ani, actorul s-a îndrăgostit și a plecat de acasă pentru cea pe care o considera iubirea vieții sale la vremea respectivă. A stat doar câteva zile plecat, pentru că ulterior s-a întors acasă, la mama lui, care l-a primit cu brațele deschise.

Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse
Recomandări
Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse

„La 14 ani am plecat puțin de acasă, vreo câteva zile. Mama m-ar fi primit și dacă aș fi lipsit până acum. Sunt parte din mama. Ea nu mai e acum. (…) La mine în casă circulau multe femei, dar eu eram un simplu copil, ușor obsedat de frumusețea femeilor care veneau la mama”, a mărturisit Bebe Cotimanis, într-un interviu pentru „Acces direct”.

FOTO: Facebook

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

laurlaur2180   •   25.11.2023, 11:58

La vârsta lui, căsătoria mai conteaza doar pentru testament

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Cod galben de ninsori viscolite și vânt puternic. Ce județe sunt vizate de alerta ANM
FANATIK.RO
Cod galben de ninsori viscolite și vânt puternic. Ce județe sunt vizate de alerta ANM
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI