Bebelușa Oana își schimbă pentru câteva săptămâni meseria de coregraf. Se face actriță și va apărea în câteva  episoade din serialul ”Trăsniții”. Însă nu va pune de tot pantofii de dans în cui, pentru că va juca rolul unei instructoare care îi inițiază pe Mârlanu și ai lui în tainele acestei arte.
„Mi-am dorit foarte mult această colaborare cu Trăsnitii, sunt o echipă minunată de profesionişti! Timp de câteva episoade voi juca rolul unei instructoare de dans, care îi iniţiază pe băieţi în această artă. După cum vă imaginaţi, provocarile vor fi destul de mari!”, a spus Bebeluşa Oana.
Oana şi gaşca „Trăsnită” au avut un schimb de experienţă foarte interesant: „Trasnitii” au învăţat de la ea paşi de dans, iar Oana, de la „Vandamme”, manevre de auto-apărare.
„Am început în forţă, cu o luptă corp la corp, să vedem care pe care, deci nu pierdeţi meciul cu Vandamme, instructorul de karate! Întotdeauna îmi iau rolurile în serios şi mă implic total, aşa că m-a luat valul si i-am tras câteva palme de-adevăratelea bietului Cătălin (Cătălin Marin, alias Vandamme – n.r)”, îşi aminteşte Oana.
„Oana a fost, ca întotdeauna, tonică şi cu zâmbetul pe buze. Făcând parte din familie, ne-am distrat foarte bine la filmări, cu excepţia lui Vandamme, care a ieşit uşor şifonat din prima înfruntare”, a glumit Grig Chiroiu, alias Pupăză.
Nu pierdeţi „Trăsniţii” marţi, 21 mai, de la ora 22.15, numai la Prima TV!
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News