Bella Santiago este o altă artistă afectată de pandemia de
coronavirus. Aceasta a fost nevoită să își anuleze cel mai important eveniment
din viața ei, deși toate pregătirile erau gata. Câștigătoarea X Factor a făcut
primele declarații despre acest lucru.
Invitată în emisiunea Showbiz Report, Bella a declarat că nunta a fost anulată, deși pregătirile erau aproape gata.
“Trebuia să facem și nunta, dar n-am făcut. Eram foarte supărată. Aveam și rochie și invitații și totul dat, tortul”, a spus fosta câștigătoare X Factor, la Antena Stars.
Cum a fost cerută în căsătorie
Într-un interviu pentru revista VIVA!, Bela Sandiago a povestit cum a fost cerută în căsătorie de cel care i-a cucerit inima.
“A fost pe 6 septembrie 2018, la ora 7 dimineața. S-a trezit devreme și s-a îmbrăcat frumos. Eu dormeam și am auzit că cineva bate la ușa dormitorului. Când am deschis, era el îmbrăcat la costum, s-a pus în genunchi și m-a cerut de soție.
Trei luni mai târziu, pe 5 decembrie, a avut loc cununia
civilă. A fost minunat totul, a fost una dintre cele mai frumoase zile din
viața mea, cu un singur regret: că nu a fost și fiica mea prezentă atunci, dar
vom recupera timpul petrecut împreună.
Și apropo de asta, m-a făcut extrem de fericită faptul că
prietenii soțului meu, acum și prietenii mei, ne-au făcut un cadou minunat, de
care o să-mi amintesc pe viață: biletele de avion pentru Filipine, pentru a o
aduce aici pe fetița mea”, a declarat Bella pentru revista VIVA!