O nouă seară, o nouă probă puternică la „Power Couple” sezonul 2, de această dată, a băieților. Dacă ieri au stat liniștiți și au investit, urmărind cum se descurcă soțiile lor, astăzi, calmul s-a încheiat. Dani Oțil i-a anunțat că vor avea parte de o provocare fizică, care le testează și memoria… și nu orice memorie, ci cea care înregistrează toate cheltuielile, oricât de mici, făcute de parteneră.
Cea mai mare investiție a serii a fost făcută de către Bella Santiago pentru soțul ei, Nicu, convinsă că abilitățile lui sportive îi vor fi de folos. „Noi de obicei nu calculăm sumele de bani, noi investim ce simțim. De exemplu, eu m-am gândit că e un om sportiv, are putere și că greutatea mea este aproape jumătatea lui. Și atunci am avut încredere că m-ar putea ridica.
Neștiind proba exactă, am luat în calcul ce ne spunea Dani, am fost convinsă că va fi în regulă. Știam că el acasă mă ridică fără probleme. La întrebări, m-am gândit că ne cunoaștem atât de mult și de bine, că măcar la 3 va răspunde corect”, ne-a declarat, în exclusivitate cântăreața.
Bella Santiago și Nicu, cuplu de temut la „Power Couple”, sezonul 2
Totodată, ea a ținut să adauge și că „după probă, mereu mă oftic că nu am investit mai mult”. De cealaltă parte, soțul ei, Nicu, a ținut să completeze cele spuse de partenera lui de viață: ”De punctat, că m-a scos puțin mai plinuț. Aș spune că este jumătate și încă un pic, iar la două greșeli s-a mai adăugat.
E direct proporțională cu înălțimea ei – arată foarte bine. N-am măsurat investiția ca fiind încrederea în mine. Noi am vorbit de la început că fiecare investește cât simte și în funcție de cum e proba și cât putem să ducem fiecare la fiecare probă. Că e mai mult sau mai puțin, am decis să nu mă supăr pe asta. Pe moment, nu m-a interesat, nu m-am gândit.
Știam că a investit mai mult decât ceilalți și am fost mulțumit”. Se pare că Bella și Nicu devin un cuplu serios de luat în calcul pentru investiții mari, având în vedere că cei doi nu s-au sfiit să arunce cu bani. Dar cei doi par fi și adversari redutabili, fiind printre cei care au câștigat ambele probe de până acum.
Power Couple 2025 continuă mâine, de la 20:30, când în show-ul de la Antena 1, va fi deja eliminat primul cuplu din acest sezon.