Într-o postare pe Facebook, Ben Affleck a recunoscut că dependența de alcool este “ceva cu care m-am confruntat în trecut și cu care voi continua să mă confrunt”. El a spus că tratamentul pe care l-a încheiat este un “primul dintr-un șir lungi de pași către recuperare”.
Starul în vârstă de 44 de ani a mai scris că vrea să trăiască viața din plin și să fie cel mai bun tată. ”Vreau ca ei, copiii mei, să ştie că nu e nicio ruşine să primeşti ajutor atunci când ai nevoie de el şi vreau să ajut orice persoană care are nevoie de ajutor dar care se teme să facă primul pas”, a adăugat actorul.
Totodată, Ben Affleck i-a mulţumit în special ”co-părintelui” lui, soţia sa Jennifer Garner. Cei doi s-au căsătorit pe 29 iunie 2005 şi au împreună trei copii – Violet, în vârstă de 11 ani, Seraphina, în vârstă de opt ani, şi Samuel, în vârstă de cinci ani.
Cei doi actori s-au despărţit în iunie 2015, la doar o zi după a 10-a aniversare a căsătoriei, în urma unor zvonuri apărute în presa americană, potrivit cărora Ben Affleck ar fi avut o aventură cu bona copiilor săi. Recent, în presă au apărut zvonuri că Ben Affleck și Jennifer Garner au anulat procedura de divorţ, după ce au decis să acorde mariajului lor încă o șansă.