Duelul a inceput cu proba „Ridica Vela” şi a continuat cu cea de-a doua probă, „Gaseste indicii„. Mircea N. Stoian a reuşit să îşi păstreze locul în „Ferma Vedetelor” după proba cu numarul trei, „Răspunzi şi câştigi„. Cel afectat de plecarea lui Benny a fost Octavian Strunilă. „Stoian întoarce vieţile pe dos”, a spus el. Duelul a avut loc în ediţia de miercuri, 17 martie, când Benny a părăsit echipa cu ochii în lacrimi. În prima ediţie a acestei săptămani, Lili Sandu, „Fermierului Săptămânii”, l-a ales pe Benny sa meargă la duel, iar acesta la randul lui a decis că Mircea N. Stoian este concurentul care trebuie să se lupte alături de el pentru un loc în „Ferma Vedetelor”.

Urmărește-ne pe Google News