După o perioadă în care au stat separați, Betty și Cătălin și-au mai dat o șansă, așa că au mărturisit că pentru ei familia e importantă, așa că vor rămâne uniți.

Betty Salam spune că atât ea, cât și Cătălin Vișănescu, au pus mereu familia pe primul loc și indiferent de momentele tensionate, nu vor ajunge vreodată la despărțire. Cei doi sunt împreună de zece ani și au un fiu, pe Matthias.

„Suntem la fel, avem un copil, suntem de zece ani împreună, am trecut prin foarte multe sentimente și momente bune, dar și rele, încât nu ar trebui să ne mai afecteze nimic și să fim puternici”, a spus Betty Salam, la Știrile Antena Stars, potrivit Spynews.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Cătălin Vișănescu a declarat că a fost ceva unic la Asia Express 2024, dar înainte de orice, crede că i-a consolidat relația cu Betty Salam.

„Contează că suntem împreună aici și ne uităm amândoi la primul episod din Asia Express. Ce zice lumea și ce se scrie e problema lor. Este ceva unic, ceva fenomenal, nu există cuvinte să poți să descrii, trebuie să ai nervii tari, să ai curaj (…) L-am ținut în brațe (n.r. – pe fiul lor când au ajuns acasă după Asia Express), el era foarte bucuros că ne vede. A doua zi ne-am trezit ca soldații în armată”, a declarat Cătălin Vișănescu.

Karmen Simionescu s-a despărțit de Bogdan Căplescu, după 5 ani de la căsătoria civilă

Karmen Simionescu s-a despărțit de Bogdan Căplescu după cinci ani de la cununia civilă. Deși au împreună o fetiță, cântăreața a anunțat separarea de soțul ei, dezvăluind și motivul pentru care au pus punct căsniciei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News