Artista are amintiri dureroase din copilărie și moartea mamei sale a afectat-o enorm. Betty Salam a rămas fără mamă la vârsta de 7 ani și a fost crescută de tatăl ei și de rude. Tânăra susține că a știut înainte cu o săptămână că Ștefania se va stinge din viață.

„M-aș fi întors în trecut, într-o zi în care eu știam că o voi pierde pe mama mea. Adică, când eu știam că ea este în spital pentru a se face bine, eu mi-aș fi dorit tare mult să merg atunci la ea. Nu am fost și nu am mai văzut-o pe mama nici când a murit.

Eu nu am văzut-o și îi mulțumesc celui care a luat decizia asta. A făcut bine că nu am văzut-o pe mama mea în momentul acela. Nu voiam să rămân cu o amintire urâtă. Eu o știu pe mama mea cum era ea și am rămas cu imaginea asta”, a mărturisit Betty Salam, la „În oglindă”.

Fiica lui Florin Salam și-ar fi dorit să fi vorbit cu mama ei înainte de a se stinge din viață și să-i spună ultimele cuvinte. „Să știi că m-am gândit de multe ori la chestia asta și nu mi-am dorit să mă duc în timp într-o zi frumoasă. Mi-am dorit să fiu atunci, cu ea la spital, înainte ca ea să își dea sufletul și să vorbesc cu ea. Nu știu, probabil să îi spun ultimele mele cuvinte”, a mai dezvăluit ea.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Betty a văzut pe internet ce s-a întâmplat la înmormântarea mamei sale. Fiind foarte mică, familia a decis să o protejeze și să nu o lase să participe la înmormântarea mamei sale.

„Am simțit cu o săptămână înainte să se întâmple cu mama mea. M-am simțit vinovată pe tema asta, eram foarte mică, aveam 7 ani. Tot momentul eu l-am văzut pe internet.

Nu am fost la moartea mamei mele.(…) Tot ce s-a întâmplat atunci am văzut pe net, am intrat și am căutat acum câțiva ani, iar tot ce s-a întâmplat acolo, eu am văzut toate astea cu o săptămână înainte în viziunea mea, când ea era la spital. Știam că mama era în spital și că are probleme și am simțit asta, am văzut asta”, a povestit frumoasa brunetă, pe canapeaua de la „În oglindă”.

betty-salam-2Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!  

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Pe cine susține Gigi Becali în turul 2: Lasconi sau Georgescu?
FANATIK.RO
Pe cine susține Gigi Becali în turul 2: Lasconi sau Georgescu?
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI