Când era foarte mică, Betty a rămas fără mamă. Fănica, soția lui Florin Salam, s-a stins din viață în anul 2009, când avea doar 27 de ani. Cântărețul și familia sa au avut grijă de cei doi copii, Betty și Dani. Invitată în podcastul realizat de Roxana Nemeș, fiica lui Florin Salam a mărturisit că are o relație foarte bună cu tatăl ei. Betty a spus că este judecată că se pupă pe gură cu tatăl ei, însă ea așa s-a obișnuit încă de când este mică.
În amintirea mamei sale, fiica cea mare a lui Florin Salam și-a tatuaj chipul mamei sale pe mână. Betty a devenit mamă de tânără și are un băiețel pe care îl iubește necondiționat.
„Cum îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu așa îi sunt și tatălui meu. Noi avem o chestie, pentru că au apărut filmări și pe TikTok cu noi, de exemplu când suntem la un eveniment noi ne pupăm pe gură, ne luăm în brațe, că așa suntem noi. Eu așa sunt cu el de când eram mică și toți ne judecă. Oameni nebuni!
Tatăl meu a fost foarte judecat de către oameni și eu, stând cu el în casă, îl vedeam cât de mult suferă. Eu pe mână o am tatuată pe mama mea. Am chipul ei: ochi, nas și buze, doar atât.(…) Mama era o persoană foarte închisă în ea”, a declarat fiica lui Florin Salam, relatează WOWbiz.
Betty nu mai locuiește cu tatăl său, ci s-a mutat împreună cu soțul ei și fiul lor. Florin Salam și-a refăcut viața alături de Roxana Dobre și împreună au trei copii. Actuala parteneră a cântărețului o îndrăgește pe Betty foarte tare, iar cele două au o relație foarte bună. Fiica cea mare a lui Florin Salam este apropiată de surorile sale mai mici, Rania și Maria, iar recent a mers alături de ele în emisiunea lui Teo Trandafir.