Beyoncé a obţinut patru premii Grammy la gala din acest an, fiind nominalizată la nouă categorii. Cu un număr total de 28 de premii Grammy, Beyonce a devenit cea mai premiată artistă din istoria galei, devansând-o pe Alison Krauss, care deţinea recordul anterior cu 27 de premii.

Beyoncé și fiica ei de 9 ani, Blue Ivy Carter, au câștigat premiul pentru cel mai bun videoclip muzical pentru single-ul „Brown Skin Girl”. De asemenea, artista a mai câştigat împreună cu Megan Thee Stallion – „Savage (Remix)” – cea mai bună reprezentaţie rap şi cel mai bun cântec rap, „Black Parade” – cea mai bună reprezentaţie R&B.

Artista a spus că a fost copleșită de doborârea recordului. „Lucrez toată viața mea, de la 9 ani, și nu-mi vine să cred că s-a întâmplat acest lucru”, a declarat Beyoncé.

Cine au fost marii câștigători ai premiilor Grammy

Un alt record a fost stabilit de Taylor Swift, care a devenit prima femeie care a câştigat trei trofee la categoria „albumul anului” pentru „Folklore”. Ea a mai primit acest premiu pentru „Fearless”, în 2010, şi pentru „1989”, în 2016.

Piesa „Everything I Wanted” a lui Billie Eilish a fost aleasă „înregistrarea anului”, iar „cântecul anului” a fost „I Cant Breathe” (H.E.R.), compus de Dernst Emile II, H.E.R. şi Tiara Thomas.

Imobiliare.ro: Chiria medie a ajuns la 550 de euro pentru un apartament de două camere. Studenții scumpesc piața cu 20%
Recomandări
Imobiliare.ro: Chiria medie a ajuns la 550 de euro pentru un apartament de două camere. Studenții scumpesc piața cu 20%

Megan Thee Stallion a câştigat titlul de cel mai bun nou artist, iar Harry Styles, cea mai bună reprezentaţie pop solo, cu „Watermelon Sugar”.

Lady Gaga şi Ariana Grande au format „cel mai bun duo pop”, cu melodia „Rain on Me”, în timp ce Dua Lipa s-a impus la categoria „album pop vocal”, cu „Future Nostalgia”.

w_56763867Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Cel mai bun album dance/electro a fost ales „Bubba” semnat de Kaytranada, în timp ce la categoria album instrumental contemporan s-a impus „Live at the Royal Albert Hall” – Snarky Puppy.

Fiona Apple a câştigat categoria cea mai bună reprezentaţie rock, cu „Shameika”, şi la categoria album alternativ, cu „Fetch the Bolt Cutters”, Body Count, la categoria cea mai bună reprezentaţie metal, cu „Bum-Rush”, „The New Abnormal” – The Strokes a fost desemnat cel mai bun album rock, iar „Stay High” al lui Brittany Howard a fost ales cel mai bun cântec rock.

„Bigger Love” al lui John Legend a fost ales cel mai bun album R&B, „Kings Disease” al lui Nas, cel mai bun album rap, şi „Wildcard” al Mirandei Lambert, cel mai bun album country.

Subiecte Istorie BAC 2024, sesiunea de toamnă. Ce le-a picat elevilor la proba obligatorie a profilului la Bacalaureat
Recomandări
Subiecte Istorie BAC 2024, sesiunea de toamnă. Ce le-a picat elevilor la proba obligatorie a profilului la Bacalaureat

Kurt Elling şi Danilo Pérez au câştigat la categoria „cel mai bun album jazz vocal”, cu „Secrets Are the Best Stories”, iar „All Blues” – Chick Corea, la categoria „improvizaţie jazz solo”. Chick Corea, Christian McBride şi Brian Blade au fost aleşi câştigătorii categoriei „album jazz instrumental”, pentru „Trilogy 2”.

Artiștii, testați anterior pentru COVID

Peste 20 de artişti au făcut parte din show, cu Harry Styles care a deschis seria de recitaluri în care au fost incluşi Dua Lipa, Taylor Swift, BTS şi Post Malone.

Unii dintre artişti au cântat live, pe patru scene, iar în cazul altora reprezentaţiile au fost preînregistrate, relatează News.ro.

În faţa scenelor s-au aflat artişti nominalizaţi şi invitaţi, toţi testaţi anterior pentru COVID-19.

O a cincea scenă a fost folosită de prezentatorii premiilor, în mare parte personal de la Teatrul Apollo din New York, de la Station Inn din Nashville şi de la Troubadour şi Hotel Café din L.A.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Lovitură de "poker". Cum a reușit Ucraina să "orbească" armata lui Putin în Kursk. Planul de luptă al Kievului
Știrileprotv.ro
Lovitură de "poker". Cum a reușit Ucraina să "orbească" armata lui Putin în Kursk. Planul de luptă al Kievului
Primele imagini cu Anca Țurcașiu alături de iubit: „Am lângă mine un om drag, la fel de liber ca și mine, care face din viața mea una minunată"
Viva.ro
Primele imagini cu Anca Țurcașiu alături de iubit: „Am lângă mine un om drag, la fel de liber ca și mine, care face din viața mea una minunată"
Ultima poză cu Alain Delon, publicată chiar de fiica lui, a strânit controverse: „De ce îl arătați? Lăsați-l în pace”
Libertateapentrufemei.ro
Ultima poză cu Alain Delon, publicată chiar de fiica lui, a strânit controverse: „De ce îl arătați? Lăsați-l în pace”
Afacerea cu care Cristi are un succes nebun în România. Produsele se vând ca pâinea caldă, are aproape 10.000 de clienți în fiecare zi
FANATIK.RO
Afacerea cu care Cristi are un succes nebun în România. Produsele se vând ca pâinea caldă, are aproape 10.000 de clienți în fiecare zi
„Cea mai controversată minge de meci din istorie”. Inclusiv Novak Djokovic a izbucnit după ce a văzut imaginile: „O rușine, suntem ținuți în «beznă»!”
GSP.RO
„Cea mai controversată minge de meci din istorie”. Inclusiv Novak Djokovic a izbucnit după ce a văzut imaginile: „O rușine, suntem ținuți în «beznă»!”
Orașul celebru din România care s-a depopulat masiv. E considerat o adevărată perlă a turismului românesc, vizitat de sute de mii de turiști, dar părăsit de locuitori, mai are doar 4.060
FANATIK.RO
Orașul celebru din România care s-a depopulat masiv. E considerat o adevărată perlă a turismului românesc, vizitat de sute de mii de turiști, dar părăsit de locuitori, mai are doar 4.060
Cel mai tatuat bărbat renunță la tatuaje. Cum arată după două sesiuni de îndepărtare a desenelor cu ajutorul laserului. Avea trupul acoperit în proporție de 96%
Unica.ro
Cel mai tatuat bărbat renunță la tatuaje. Cum arată după două sesiuni de îndepărtare a desenelor cu ajutorul laserului. Avea trupul acoperit în proporție de 96%
"I told you. Stupid...". De aici a pornit conflictul de amploare la Sepsi! Fotbalist luat de gât şi tumefiat de colegul său, într-o criză de nervi | EXCLUSIV
Orangesport.ro
"I told you. Stupid...". De aici a pornit conflictul de amploare la Sepsi! Fotbalist luat de gât şi tumefiat de colegul său, într-o criză de nervi | EXCLUSIV
Păţania unui român care a cumpărat de pe internet o pastilă "care vindecă toate tipurile de cancer"
Observatornews.ro
Păţania unui român care a cumpărat de pe internet o pastilă "care vindecă toate tipurile de cancer"
Horoscop 21 august 2024. Peștii ar fi bine să țină cont de restricțiile pe care le impune situația prezentă, măcar de cele pe care le pot înțelege
HOROSCOP
Horoscop 21 august 2024. Peștii ar fi bine să țină cont de restricțiile pe care le impune situația prezentă, măcar de cele pe care le pot înțelege

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI