Artista a scris pe site-ul său că anul acesta va merge în ţara musulmană, anunţul său stârnind deja discuţii printre conservatorii din Malaezia, unde cântăreţele şi actriţele trebuie să-şi acopere trupul de la umeri la genunchi, fără nicio tăietură în material, care să permită ca pielea acestora să se vadă.

„Beyonce a decis pentru prima dată că includă Malaezia în turneul ei mondial ‘Eu sunt”, se arată pe site-ul cântăreţei, unde data concertului este precizată ca fiind 25 octombrie.

În locul concertului de acum doi ani din Malaezia, Beyonce a ales să meargă în Indonezia, care are reguli mai puţin stricte despre cum ar trebui să cânte şi să se comporte femeile pe scenă.

Sabki Yusof, şeful Organizaţiei de tineret a Partidului Islamist Pan-Malaezian, a spus duminică că va trimite guvernului o notă de protest faţă de concert, deoarece în opinia sa „poporul trebuie protejat” de ceea ce el numeşte influenţele imorale din Occident.

Beyonce nu este singura cântăreaţă care nu a fost primită cu braţele deschise în Malaezia. Artiste precum Avril Lavigne şi Gwen Stefani au concertat în ţara musulmană sub ameninţări similare, fiind forţate să coasă părţile de îmbrăcăminte care dezveleau pielea.

 
 

Urmărește-ne pe Google News