Bianca Brad le-a urat elevilor succes și a mărturisit ceea ce și-a dori ca profesorii să predea în școli. “Am dat de una din agendele în care scriam și desenam, în perioada școlii, tot felul de minunății pe care le citesc cu amuzament și nostalgie…  Citind ce am scris pe pagina din poza asta, îmi dau seama că, fără să știu pe vremea aia cum este cu „Vizualizarea mentală” sau „Legea Atracției” care duc la împlinirea dorinței, practicam totuși asta….cu succes! (e adevărat că aici nu să intru la examen era ideea, ci la liceu…dar, deh, oi fi fost îndrăgostită de m-am exprimat aiurea ) Îmi doresc însă, să fi avut parte de profesori care să ne ajute nu doar să capătăm cunoștințe de matematică, gramatică, biologie, istorie…etc, ci, în egală măsură, să ne ajute să avem încredere în noi, în puterea din noi; să ne descoperim pasiunea și să avem curaj să o urmăm; să înțelegem de mici că nu încercările vieții sunt problema, ci atitudinea pe care o avem față de ele și care face diferența între reușită și, hai să nu-i zic eșec, ci…experiență nereușită.  Asta le doresc tuturor copiilor…să aibă parte de învățători/profesori care să presare lecțiile obligatorii cu exemple bune și utile despre și pentru viața reală…Succes, dragilor. Să fiți sănătoși, să fie într-un ceas bun, să aveți realizări de care să fiți mândri și să mergeți la școală cu bucurie!”, a scris Bianca Brad pe Facebook.

Bianca Brad, la un pas să-și taie nasul

Dacă multe vedete decid să apeleze la bisturiu pentru a îmbunătăți înzestrările de la mama natură, iată că Bianca Brad este o excepție. Deși a fost și ea la un moment dat nemulțumită de aspectul ei și luase în calcul varianta unei astfel de intervenții, vedeta a reușit să își păstreze naturalețea și să arate impecabil. “Nu mă simt de 48 de ani! Uneori chiar mă gândesc că poate sunt caraghioasă, pentru că mă îmbrac ca o puștoică. Mă simt mult mai tânără decât arată vârsta în buletin. Când eram în școala generală nu îmi plăcea nasul! Și ziceam că eu trebuie să îmi schimb nasul! Pe vremea aceea nu existau operații estetice. Eu am nasul un pic acvilin și se mișcă când vorbesc! L-am acceptat pur și simplu! Am zis: ‹‹Asta e, asta mi s-a dat, cu el defilez! ››, ne-a povestit ea.

 
 

Urmărește-ne pe Google News