Bianca Brad, jefuită la mall, după ce a plecat fără suma scoasă de la bancomat. „Fata din spatele meu a luat banii, s-a uitat spre mine, deci putea să mă strige”
Bianca Brad a rămas fără o sumă importantă de bani, în urma unei greșeli. Artista a vrut să obțină banii de la bancomat, însă, după ce a scos cardul și chitanța, a plecat fără suma pe care o ceruse. O tânără aflată în spatele vedetei a fost pe fază și a făcut un gest neașteptat.
„Marți s-a întâmplat. Am fost la mall, la bancomat, să scot niște bani, însă eram extrem de stresată și obosită, cu multe pe cap.
Am introdus suma, am luat cardul, am luat chitanța, însă apoi am plecat fără să mai iau și banii. Suma e una mare, mare. Am realizat abia când am ajuns acasă. Efectiv am căzut în genunchi când am realizat. Repet, este vorba de o sumă mare, pentru că altfel nu era așa o problemă”, a povestit aceasta, potrivit Spynews.
„Am sunat la bancă și mi-au zis să stau liniștită, că se retrag banii înapoi. Însă mi-am amintit că în spatele meu la coadă era o fată tânără.
S-au uitat pe camere și au văzut cum eu am plecat în grabă fără să iau banii, fata din spatele meu a luat banii, s-a uitat spre mine, deci putea să mă strige, însă nu a făcut-o. S-a dus spre toaletă, probabil să numere teancul de bani, apoi s-a întors spre magazine”, a mai declarat Bianca Brad.
„Am vrut doar să ajungă mesajul la ea. Să pună banii într-un plic, să scrie numele meu pe el și să-l depună la bancă.
Nu o să public niciodată numele ei, nici dacă o să-l aflu. Este de preferat să aducă banii și să-i depună acolo, înainte să ajungă poliția la ea. Pentru ea fac asta. Nu este prea târziu, poate să returneze ce a luat. Să facă un bine, să-și facă ei un bine. În primul rând pentru ea, toate lucrurile astea se întorc”, a mai spus Bianca Brad.