Vedeta ne prezintă, alături de make-up artistul Marina Isfan cei patru pași pe care îi poate urma oricine pentru a ajunge la un asemenea rezultat.
Bianca de la Amadeus, expertă în machiaje
„1. Mai intâi, aplicăm fondul de ten în culoarea potrivită și concealerul, apoi le fixăm cu o pudră liberă, foarte fină.
2. Desenăm baza machiajului cu ajutorul unui gel eyeliner sau cu creioane dermatograf. Ne folosim de culoarea maro închis în centru și în zonele de tranziție și negru în colțurile interne și externe ale pleoapei, pentru a crea efectul fumuriu.
3. Aplicăm un glitter fin de culoare rece, în cazul acesta o nuanță turcoaz, pe zona centrală a pleoapelor superioară și inferioară. Aplicăm creion dermatograf negru pe conjunctivă. Completăm machiajul cu nuanțe de fard pământii pentru a uniformiza trecerile. Trasăm sprâncenele într-o formă naturală. Conturam pomeții și aplicăm iluminator.
4. Pentru că este vorba de un machiaj de sezon, putem opta pentru un ruj într-o nuanță mai tare. Folosim o nuanță de roșu, peste care aplicăm un pigment sidefat. Adaugăm blush în obraji și mascara pe gene”, spune artista.
Bianca Gavrilescu face parte din trupa Amadeus de trei ani, timp în care a concertat în țări de pe trei continente și în cadrul unor evenimente exclusiviste în fața unor mari staruri internaționale, la Festivalul de Film de la Cannes, la deschiderea Bienalei de la Veneția, la Opera din Barcelona sau în cadrul show-ului casei Dior de la Monte Carlo.