După prima reprezentaţie la „Dansez pentru tine”, Bianca Drăguşanu şi partenerul ei, Carol Soldea, au fost copleşiţi de emoţii, iar roşcata pare să fi intrat cu tot sufletul în poveştii de viaţă a acestuia. Altfel nu s-ar explica gesturile ei din momentul în care a ajuns în faţa juriului. După ce a fost acordată prima notă, Bianca a izbucnit în lacrimi, i-a strâns mâinile partenerului ei de dans şi chiar i le-a sărutat, cu foc, emoţionată peste măsură.
Bianca Dragusanu lupta in aceasta toamna alaturi de Vasile Soldea, un tanar din Oradea care danseaza pentru mama lui, Olga. Femeia a dus de cand se stie o viata chinuita. Dupa ce a crescut in casa cu un tata violent si alcoolic, mama lui s-a trezit prinsa intr-o casnicie dureroasa. Pana sa-l aiba pe Vasile, femeia a pierdut numeroase sarcini si poate si acest lucru a determinat-o sa lupte cu indarjire pentru custodia micutului. Ghinioanele nu s-au oprit insa aici pentru cei doi: cand erau pe punctul de a-si regasi echilibrul dupa divortul solicitant, Olga s-a imbolnavit si nu a mai putut sa lucreze. Sansa parea sa-i surada atunci cand un barbat din Germania i-a propus un trai decent peste hotare, dar mama lui Vasile a ajuns, de fapt, sa fie folosita drept paravan in casa in care barbatul locuieste alaturi de iubitul lui. Ca si cand asta nu ar fi destul de dureros, Olga a devenit in timp un fel de servitoare a lor. Vasile spera ca visul lui de a-si aduce mama inapoi acasa si de a-i oferi o viata decenta, pe care o merita din plin, se va adeveri la Dansez pentru tine. Bianca Dragusanu este partenera lui, iar cel care le va ghida pasii si le va crea coregrafiile este Daniel Dobre.

 
 

Urmărește-ne pe Google News