De curând, Bianca a terminat de amenajat camera fetiţei ei, după săptămâni întregi în care a fost la cumpărături, în căutarea pătuţului şi mobilierului perfect. Într-un final, ea s-a hotărât să achiziţioneze mobilă clasică, albă, iar recent a terminat de amenajat întreaga cameră a micuţei.
Un detaliu le-a atras însă atenţia fanilor: aerul condiţionat, montat chiar deasupra pătuţului copilului. Sute de admiratoare, în special mămici, au sfătuit-o pe Bianca să renunţe la el, ba chiar au şi „certat-o” că nu l-a dat jos înainte de a se apuca de amenajat încăperea.