De-a lungul anilor, Bianca Drăgușanu a suferit mai multe operații estetice, despre care nu s-a ferit să vorbească public. Fosta prezentatoare de televiziune are implant mamar, implant fesier, rinoplastie, acid hialuronic și botox, dar și o intervenție de alungire a ochilor.

Acum, la începutul lui 2024, Bianca Drăgușanu și-a topit acidul hialuronic din buze, iar în urmă cu cinci zile a suferit o nouă operație estetică la față. În urmă cu ceva vreme ea spunea în mediul online că va urca pe masa de operație pentru un lifting facial.

Bianca Drăgușanu: „Am ales să port cagulă pentru următoarele două luni jumătate din viața mea”

Umflată și vânătă după operația estetică, Bianca Drăgușanu își ascunde chipul în spatele unei cagule, poartă chiar și ochelari de soare. „Bună tuturor! Sunt în a cincea zi de la operație, am ales să port cagulă pentru următoarele două luni jumătate din viața mea pentru că sunt foarte inflamată și foarte vânătă, am o piele foarte sensibilă. Practic știam ce înseamnă această procedură, îmi cunoșteam sensibilitatea vasculară, și știam exact ce mă așteaptă.

M-am umflat, am niște cheaguri de sânge în ochi, dar să vă țin la curent în fiecare zi cu evoluția vindecării mele, iar pentru cei sau cele care aveți întrebări despre procedurile estetice care vă pot schimba viața, sunt aici, vă răspund cu mare drag”, a explicat ea pe Instagram, unde a apărut cu cagula pe față.

Ajutat de amantă și de soție, un candidat la primărie a dat foc casei în care dormeau copiii
Recomandări
Ajutat de amantă și de soție, un candidat la primărie a dat foc casei în care dormeau copiii

„Lansez un trend acum. Mi se pare cool să nu îți arăți vânătăile”

Totodată, ea a dezvăluit și cum au reacționat oamenii când au văzut-o la o benzinărie. „Deci o să vă povestesc ceva senzațional, am intrat în benzinărie să cumpăr o apă și să alimentez, am plătit și așa voi umbla următoarele două luni din viața mea, iar o doamnă de la casă mi-a zis: «Doamne, cât ești de frumoasă».

Iar alte două persoane au făcut story cu mine așa. Mi s-a spus: «Ești super cool». Și mi-am dat ochelarii jos să le arăt hematoamele pe care le am la ochi și au zis: «Stai liniștită, vei fi foarte frumoasă, dar uită-te la tine cât de mișto ești». Adică e foarte cool, lansez un trend acum. Mi se pare cool să nu îți arăți vânătăile, să treci peste povestea grea a vindecării unor operații și să te bucuri de rezultat toată viața”, a mai transmis ea pe Instagram.

bianca-dragusanu-cu-cagula-6Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

De ce Bianca Drăgușanu și-a topit acidul hialuronic din buze

Șefa IȘJ Timiș merge la Curtea Constituțională după ce a fost lăsată fără permis fiindcă a depășit o mașină de Poliție care „încurca circulația”
Recomandări
Șefa IȘJ Timiș merge la Curtea Constituțională după ce a fost lăsată fără permis fiindcă a depășit o mașină de Poliție care „încurca circulația”

Fosta prezentatoare de la Kanal D se injecta de mai bine de 20 de ani, iar rezultatele nu au mai fost pe placul ei. Ea a ținut să sublinieze că nu a fost vina medicilor esteticieni pentru felul în care au ajuns buzele ei să arate, ci a fost doar vina ei pentru că a insistat să îi fie injectat atât de mult acid hialuronic.

„Aș vrea să lămuresc niște aspecte care se pare că au făcut subiectul multor discuții din ultima perioadă vizavi de operațiile mele estetice și despre alegerile pe care le-am făcut și pe care mi le-am asumat de-a lungul timpului.

Colaborarea mea cu doamna doctor Alexandra din Cluj s-a terminat într-un mod foarte civilizat și frumos după aproape 3 ani de comun acord. Asta nu înseamnă că doamna doctor mi-a greșit vreo intervenție sau că mi-ar fi făcut ceva greșit.

Afirmația care vizează injectarea buzelor mele timp de aproape 20 de ani, în care au fost, într-adevăr, injectate mult și prost, nu duce vina înspre doamna doctor Alexa, dar, într-adevăr, am făcut această afirmație, prin care am spus și o spun în continuare. Forma buzelor mele nu este una nici frumoasă și nici normală, dar, la un moment dat, au fost ceea ce mi-am dorit eu. (…)

„Eram obișnuită cu o formă gigantică, urâtă, a buzelor care oricum nu se mai poartă”

Candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale a fost respinsă de Biroul Electoral Central
Recomandări
Candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale a fost respinsă de Biroul Electoral Central

Dânsa nu are nicio vină că forma buzelor mele nu este cea pe care mi-am dorit-o eu. Singurul vinovat de nemulțumirea asta, practic, sunt eu, pentru că, după ce mi-au fost topite buzele, eu am început din nou a exagera și a mă injecta în diverse locuri chiar și la doamna doctor.

Adică n-a scăpat de mine până nu a făcut exact cum am vrut eu. Din prietenie a răspuns pozitiv cerințelor mele. Doamna doctor a fost prima care m-a convins să topesc acidul din buze, însă eu fiind obișnuită cu o formă gigantică, urâtă, a buzelor care oricum nu se mai poartă și care au fost un dezavantaj al feței mele, ca să spun așa, la insistențele mele, m-a reinjectat de atâtea ori cât am vrut eu“.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (19)

Luntrasul   •   16.01.2024, 18:25

Informatii fara un mare interes...

Liviu015   •   16.01.2024, 07:41

Poate se potoleste si ea...

Timea97   •   16.01.2024, 07:38

Viata merge inainte.......

Vezi toate comentariile (19)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce schimbat e! Să vezi și să nu crezi asemenea transformare!! Toți românii îl știu, dar cu noul său look e greu de recunoscut! Are 54 de ani acum, e într-o formă de zile mari, dar barba albă l-a transformat complet! FOTO
Unica.ro

Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
Viva.ro
Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
"Sânii mei cresc fără oprire". Cum arată tânăra care poartă CUPA “P”, după ce bustul ei a început să se dezvolte necontrolat
Libertateapentrufemei.ro
"Sânii mei cresc fără oprire". Cum arată tânăra care poartă CUPA “P”, după ce bustul ei a început să se dezvolte necontrolat
Ce urmează pentru Călin Georgescu. Profesor: „Există pentru politicieni viață după dubă?”
Adevarul.ro
Ce urmează pentru Călin Georgescu. Profesor: „Există pentru politicieni viață după dubă?”
De ce George Burcea nu va mai juca în sezonul 2 al celebrului serial Wednesday. Ce a anunțat actorul, care a interpretat personajul Lurch: „Am decis să…”
Elle.ro
De ce George Burcea nu va mai juca în sezonul 2 al celebrului serial Wednesday. Ce a anunțat actorul, care a interpretat personajul Lurch: „Am decis să…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Cei doi frați din Bistrița, găsiți la 50 m de casă. S-au ascuns toată noaptea sub o căpiță de fân și au văzut că sunt căutați, dar n-au ieșit de frică
Observatornews.ro
Cei doi frați din Bistrița, găsiți la 50 m de casă. S-au ascuns toată noaptea sub o căpiță de fân și au văzut că sunt căutați, dar n-au ieșit de frică
Horoscop 15 martie 2025. Gemenii începe o perioadă în care ar fi bine să aibă o mentalitate mai apropiată de gândirea unui gospodar
HOROSCOP
Horoscop 15 martie 2025. Gemenii începe o perioadă în care ar fi bine să aibă o mentalitate mai apropiată de gândirea unui gospodar

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI