Situația a fost readusă în discuție în emisiunea lui Capatos, având în vedere problema similară a Margheritei de la Clejani. Bianca infirmă, însă, acuzațiile care i se aduc lui Victor Slav și pune totul pe seama unei erori a aparatului Drug Test, scrie revista VIVA!

„Victor a fost în aceeași problemă. A fost în presă, terfelit de toată lumea, că a consumat la volan substanțe interzise.

Și-a luat avocat, a dat în judecată Poliția și s-a dovedit, după analize de sânge, făcute în ziua respectivă, că nu a consumat. Acum, se judecă cu organele respective care au dat comunicat și au făcut ce au făcut în presă”, a mărturisit Bianca la Antena 1.

„Imediat ce aparatul a indicat un rezultat pozitiv, şoferul a fost condus la INML pentru recoltarea de sânge şi urină. A fost conştient de fapta lui şi a fost cuminte, nu s-a opus”, au declarat atunci surse din cadrul IPJ Ilfov.

 
 

Urmărește-ne pe Google News