Vedeta s-a întors din vacanța în care s-a relaxat la maximum alături de Victor și a dat de înțeles că ar fi însărcinată. După ce zvonurile dădeau ca sigură sarcina Biancăi, admiratorii au început să îi scrie vedetei pe rețelele de socializare și să o felicite. Vedeta nu s-a grăbit să nege. Ba din contră, a părut că est fericită și le-a trimis un pupic celor care i-au scris despre posibila sarcină.

Cu o zi înainte, Victor Slav era cel care dădea frâu liber imaginației tuturor cu o fotografie cu o mână și un picior de bebeluș.

Bianca și Victor Slav s-au cuplat prima dată în 2012, în 2013 s-au căsătorit, în 2014 au divorţat, iar 2015 i-a prins din nou împreună, cu planuri serioase. “Victor mă susţine în tot ce fac şi e foarte încâtat de rochiile mele. Viaţa mea sentimentală este altceva. Mai există discuţii, ne mai certăm, iar ne împăcăm. Avem mai multă linişte şi mai multă pace sufletească acum. Dar nu mai vorbesc despre viaţa mea personală. Acum sunt o nouă Bianca. Îmi doresc din toată inima să am un copil, dar cu siguranţă Dumnezeu are planul făcut pentru mine”, declarat de curând Bianca.

 
 

Urmărește-ne pe Google News